Kremlinul a legat posibilitatea unei întâlniri între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de începerea negocierilor directe între Kiev şi rebelii separatişti proruşi din Donbas, informează luni agenţia de presă ucraineană Unian.

”În relaţiile internaţionale, nimic nu este imposibil. Ştiţi că preşedintele Putin manifestă pragmatism în abordarea sa faţă de relaţiile internaţionale, în special într-un dosar atât de important precum relaţiile noastre cu Ucraina”, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o posibilă întrevedere între preşedinţii rus şi ucrainean.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a afirmat că o întâlnire a preşedinţilor Ucrainei şi Federaţiei Ruse este necesară pentru a obţine un rezultat concret, insistând în acelaşi timp asupra contactelor directe ale autorităţilor ucrainene cu liderii separatiştilor din Donbas, potrivit Ukrinform.

”Există încă o mulţime de probleme pe ordinea de zi pentru a înţelege pe deplin abordările omologilor ucraineni în rezolvarea celor mai presante aspecte, inclusiv punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk şi intrarea în contact direct cu reprezentanţii autoproclamatelor republici” Doneţk şi Lugansk, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

Conform Ukrinform, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la conferinţa de presă comună cu şeful statului francez Emmanuel Macron, în cursul vizitei sale la Paris în 17 iunie, că Ucraina nu va angaja un dialog cu separatiştii din Donbas, dar este dispusă să facă paşi decisivi pentru a pune capăt războiului din estul ţării.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Kremlinul condiţionează o eventuală întâlnire Putin-Zelenski de începerea discuţiilor directe între Kiev şi rebelii separatişti

  1. Maciuca spune:

    Incepe teatrul!

  2. bogdan spune:

    Adik cu liderii rebelilor separaporci din Donbas ! Adica FSB isti ! Tare gluma ! Daca porcilor le plac sanctiunile pe termen nelimitat atunci sa o tina tot asa !

Lasă un răspuns la Maciuca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top