Kremlinul a declarat miercuri că o presiune externă clară a fost exercitată la votul pentru alegerea noului şef al Interpol, dar că nu a identificat niciun factor care ar face aceste alegeri ilegale, informează agenţiile de presă ruse, citate de Reuters.

Alegerea preşedintelui Interpol, care a avut miercuri în Dubai şi în cadrul cărora a învins candidatul sud-coreean în detrimentul unui general rus, a fost marcată de ”presiuni puternice”, a apreciat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform AFP.

Organizaţia internaţională de poliţie l-a ales pe sud-coreeanul Kim Jong-yang – a cărui candidatură a fost susţinută ”ferm” de SUA şi mai multe ţări occidentale – ca preşedinte pentru un mandat de doi ani, miercuri, învingând la vot candidatul Rusiei, care a provocat îngrijorarea Occidentului în legătura cu riscul de ingerinţă al Moscovei în activitatea Interpol, scrie agerpres.ro.

Kremlinul regretă că reprezentantul Rusiei nu a câştigat, a admis purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dmitri Peskov, citat de Interfax.

Reuniţi de duminică în Dubai, delegaţii Interpol au optat pentru candidatura sud-coreeanului în cadrul celei de-a 87-a Adunări Generale, în detrimentul celei a generalului rus Aleksandr Prokopciuk, a cărui candidatură a determinat Ucraina şi Lituania să ameninţe că vor părăsi organizaţia internaţională de poliţie.

Deşi funcţia de preşedinte este mai mult onorifică decât operaţională, candidatura generalului rus de 56 de ani a fost criticată de reprezentanţi ai mai multor ţări membre Interpol, care se temeau că organizaţia internaţională ar putea să devină un instrument în serviciul Kremlinului.

”Ne pare rău, desigur, că al nostru candidat nu a câştigat. Dar, pe de altă parte, dacă privim imparţial declaraţiile unei serii de ţări cu o zi înainte de vot, este evident că a existat o presiune fără precedent”, a declarat Dmitri Peskov. ”Alegerile sunt alegeri. În acest caz, candidatul Coreei de Sud a câştigat. Noi regretăm că acesta nu a fost candidatul nostru, dar nu există niciun motiv să nu fim de acord cu rezultatul votului”, a adăugat Peskov.

SUA, prin vocea secretarului de stat Mike Pompeo, a indicat marţi, în ajunul votului, că acestea ”susţin ferm” candidatura sud-coreeanului.

După victoria sud-coreeanului, Marea Britanie a salutat ”o veste excelentă pentru statul de drept” pe plan internaţional, conform declaraţiei făcute de şeful diplomaţiei britanice Jeremy Hunt.

Noul preşedinte sud-coreean al Interpol – care a asigurat până acum interimatul după ”demisia” subită a fostului său şef, Meng Hongwei, acuzat de corupţie în China – a declarat după alegerea sa că ”lumea se confruntă astăzi cu schimbări fără precedent, care reprezintă provocări uriaşe pentru securitatea şi siguranţa publice”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Kremlinul denunţă ”presiunea fără precedent” după ce candidatul său a fost respins pentru funcția de președinte Interpol

  1. bogdan spune:

    Bravo !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top