Kremlinul a declarat vineri că încă mai aşteaptă discuţii substanţiale cu SUA cu privire la un posibil summit între preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Donald Trump a declarat în martie că cei doi lideri s-ar putea întâlni în curând, iar de atunci relaţiile deja afectate dintre Washington şi Moscova nu au făcut decât să se deterioreze, mai ales pe fondul conflictului din Siria şi a otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că nu există nimic clar cu privire la o posibilă întâlnire între cei doi lideri şi că Washingtonul nu a făcut noi paşi pentru organizarea unei astfel de întâlniri. ‘Aşteptăm’, s-a limitat să spună Peskov.

Anterior, ministrul de externe rus Serghei Lavrov declarase că, deocamdată, ‘relaţiile ruso-americane continuă să se deterioreze’, potrivit agenţiei de presă TASS. El a explicat aceasta prin faptul că impulsurile pozitive venite din partea actualului preşedinte american sunt reduse la zero de establishment-ul de la Washington cuprins de rusofobie, care prezintă Rusia ca pe o ameninţare şi pledează pentru ‘descurajarea’ ei pe calea sancţiunilor sau prin alte instrumente de presiune, conform agenţiei de presă ruse.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Kremlinul încă mai speră la un viitor summit Putin-Trump

  1. ANTIPUTIN spune:

    Cand cei doi s’or intalni
    Buza’n buza si’or vorbi
    Intelegeri or tocmi
    Lumea o vor pacali

    In ochi, s’or privi cu dor
    Nu vor pace, ci omor
    Scumpa Basarabie romana
    O arunca, ca o mana de tarana

    KGBistul, desfranatul
    Sa se scoale din pacatul
    Minciunii, fatarniciei
    De fiorii vesniciei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top