Kremlinul a declarat luni că reprezentanții săi nu au comunicat cu nimeni din Statele Unite despre construirea așa-numitului ”Trump Tower” din Moscova și nu dispune de informații dacă actualul președinte american a avut proiectul sub control personal.
Potrivit agențiilor rusești de presă, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a spus ca „Kremlinul nu a comunicat cu nimeni despre construcția acestui turn”.
Peskov a reamintit că le-a arătat jurnaliștilor e-mail-urile semnate de fostul avocat al președintelui american Michael Cohen, care i-au sosit la adresa publică.
La începutul lunii decembrie, Peskov a declarat reporterilor că aceste mesaje conțineau o solicitare de a organiza o întâlnire cu șeful administrației prezidențiale, Serghei Ivanov, sau cu el personal pentru a obține sprijin pentru acest proiect. Potrivit TASS, scrisorile au fost prezentate jurnaliștilor în paralel cu summitul G20 de la Buenos Aires.
În același timp, secretarul de presă al președintelui rus a precizat că unul dintre angajații săi a transmis ulterior autorilor mesajului că administrația prezidențială nu se ocupă de probleme de construcție și că dacă o companie americană este interesată de investiții, vor fi fericiți să-i vadă pe potentialii investitori la Forumul Economic de la Sankt Petersburg.
„V-am arătat aceste e-mailuri, le-ați văzut. În afară de asta, nu mai era nimic. Și cine era acolo responsabil – Trump personal sau cineva din partea lui Trump, nu avem cum să știm acest lucru..”, a declarat purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Apoi sa-si bage turnul in dos ambii ! Si Pitikul si Blondul !