fish feroeRusia va modifica lista alimentelor interzise la import provenite din statele occidentale, a anunţat joi vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici, citat de agenţiile Interfax şi EFE.

Oficialul rus a precizat că va propune vineri o nouă listă de produse agroalimentare occidentale supuse embargoului, pentru a permite importul acelor categorii de produse absolut necesare populaţiei, cum ar fi cele de care au nevoie persoanele ce suferă de afecţiuni precum diabet sau diverse alergii, dar şi a materiilor prime necesare asigurării competitivităţii economiei naţionale.

De asemenea, guvernul rus are în vedere să renunţe la sancţiunile aplicate Groenlandei şi Insulelor Feroe (teritorii autonome aflate în componenţa Danemarcei), care exportă în Rusia mari cantităţi de produse piscicole, greu de substituit din surse alternative.

Rusia a răspuns săptămâna trecută sancţiunilor decise de statele occidentale prin interzicerea importurilor de carne de vită, de porc şi de pui, peşte, brânză, lapte, legume şi fructe provenite din SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia.

În faţa temerilor că acest embargou va priva populaţia de multe produse alimentare şi va conduce la creşterea preţurilor, guvernul de la Moscova a răspuns că a iniţiat negocieri cu mai multe state, mai ales Turcia şi ţări din America Latină, care pot livra Rusiei astfel de produse ce le vor substitui pe acelea care nu mai sunt importate din ţările menţionate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top