Kremlinul a anunţat marţi că SUA nu au făcut nicio propunere oficială pentru o întrevedere între preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin în marja summitului G20 ce se va desfăşura în Japonia luna viitoare, informează Reuters.

Donald Trump a declarat luni că se va întâlni cu Vladimir Putin şi cu preşedintele chinez Xi Jinping în timpul summitului G20.

‘Am notat declaraţia’ preşedintelui american Donald Trump, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul unei conferinţe de presă, adăugând că s-au mai făcut astfel de declaraţii, dar că nu au existat discuţii cu privire la o astfel de întrevedere şi cu atât mai mult un acord asupra ei.

Dmitri Peskov a subliniat că ultima întrevedere planificată între Vladimir Putin şi Donald Trump a fost anulată la iniţiativa Washingtonului.

China a anunţat la rândul său marţi că nu are ‘nicio informaţie’ de transmis cu privire la o eventuală întrevedere între Donald Trump şi Xi Jinping, în pofida faptului că liderul american a anunţat luni că se va întâlni la sfârşitul lui iunie cu omologul său chinez.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Kremlinul susţine că SUA nu au propus oficial o întrevedere Putin-Trump în marja summitului G20

  1. bogdan spune:

    Cine-i putin ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top