Asasinarea liderului gruparii armate ilegale ”DNR”, Alexander Zaharcenko, nu înseamnă retragerea Rusiei din ”procesul de la Minsk”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, potrivit TASS.
„După atacul terorist este foarte greu să vorbim despre ceva cu partea ucraineană, dar asta nu înseamnă că Rusia se retrage din procesul de la Minsk”, a spus Peskov, răspunzând la întrebările jurnaliștilor.
În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că „orice negocieri sunt realizate pentru a obține rezultate. Negocierile de dragul negocierilor nu reprezinta o ocupație total rezonabilă”.
Totodata, Peskov a reluat din nou teza Kremlinului că punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk este „frânata de Kiev”.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.