Adevarat se spune – prietenul la nevoie se cunoaste. Președintele rus Vladimir Putin a propus recent ca una dintre facilitățile hoteliere construite pentru Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 – complexul Azimut sa fie transformat în centru pentru copii, iar proprietarului sa-i fie compensata investitia în construcție, transmite Associated Press.
Agenția scrie că, în acest fel, cel puțin doi investitori majori ai Jocurilor Olimpice de la Soci, inclusiv miliardarul Viktor Vekselberg, un bun prieten al lui Putin, au reusit sa scape „în liniște de activele toxice, oferindu-le statului şi forțând astfel contribuabilii să plătească factura„.
Pentru oligarhi este o modalitate de a obtine miliarde de dolari în conditiile economiei ruse lovite dur de scăderea prețului petrolului și sancțiunile occidentale, notează AP.
Vekselberg a investit 500 milioane dolari în construcția a două hoteluri (unul de patru stele, cu 720 de camere și unul de trei stele, cu 2.880 de camere). Ca toti ceilalti investitori mari de la Jocurile Olimpice, Vekselberg a investit în construcție doar 10% capitaluri proprii, iar restul (450 milioane dolari), a fost finanțat prin împrumuturi de la Vnesheconombank.
Însa, pentru ca piata hoteliera s-a dovedit a fi suprasaturata, Vekselberg a decis să transfere statului unul dintre hoteluri, permițându-i astfel să ramburseze bancii împrumutul integral dar cu bani de la bugetul statului.
Deși oficial decizia nu a fost încă confirmată, declarația lui Vladimir Putin este mai mult decat suficienta: „Suntem în unul dintre cele mai bune hoteluri, mai precis, intr-un hotel de patru stele plus, aproape cinci stele. Propun să-l dam copiilor, „– a anuntat Putin la o reuniune după inspecția complexului hotelier Azimut.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.