Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, este aşteptat miercuri la Belgrad pentru o vizită oficială de două zile, menită să ”întărească relaţiile tradiţional strânse” dintre Rusia şi această ţară din Balcani, în pofida faptului că aspiraţiile pentru un statut de ţară membră a UE câştigă tot mai mult teren în Serbia, informează dpa, potrivit agerpres.ro.

Într-un interviu publicat luni, Lavrov a acuzat NATO că provoacă un puternic conflict cu Rusia în Balcani şi şi-a exprimat speranţa că, în pofida aspiraţiilor sale europene, Serbia nu va abandona relaţia sa de prietenie cu Moscova.

El a declarat, de asemenea, că va aborda problema acordarii unui statut diplomatic pentru ”Centrul umanitar comun ruso-sârb” pentru dezastre naturale, înfiinţat la Niş, dar pe care mulţi îl consideră un centrul mascat de spionaj pentru zona balcanica.

Lavrov are programată pentru miercuri seara o întrevedere cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Potrivit agenţiei de presă Tanjug, Vucic intenţionează să-l invite pe preşedintele rus Vladimir Putin într-o vizită în Serbia, printr-o scrisoare în care el îşi exprimă, de asemenea, încrederea că ei doi vor ‘continua să consolideze şi dezvolte parteneriatul strategic’ dintre ţările lor.

Serbia performează un adevărat act de jonglerie diplomatică în ceea ce priveşte ambiţiile sale de aderare la UE, întărite luna aceasta printr-un plan al UE pentru o extindere în Balcanii de Vest, şi relaţiile sale cu Moscova.

De exemplu, Serbia a refuzat să aplice sancţiunile Occidentului împotriva Rusiei. În schimb, Rusia a blocat aderarea la ONU a provinciei sârbe Kosovo, majoritar albaneză.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Lavrov așteptat la Belgrad ca să ”întărească relațiile de prietenie”

  1. Clau spune:

    relatiile cu rusnacistan se pot „intari” doar daca e frig afara…foarte frig afara. In rest relatiile cu rusnacii sunt moi…maronii…si put…ca deh, asa sunt rusnacii…

    • bogdan spune:

      Pai deja de vreo 7-10 zile si de pe aici au disparut cei legati de FB ! Au primit indicative sa se redirectioneze…chiar ma intrebam unde…doar ca ne vom plictisi fara prostiile debitate de ei !

      • rsumy spune:

        Cică s-au mutat cu cățel și cu purcel pe VKontakte, unde discută ei între ei…

        ATENȚIE !
        Nu vă faceți cont pe VK, FSB știe de ce.
        🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top