Riscul unei confruntări între Rusia şi SUA este în creştere, a declarat marţi seara ministrul de externe rus Serghei Lavrov la televiziunea publică ”Pervîi kanal”, invocând ca argument avansarea infrastructurii militare a NATO către frontierele Federaţiei Ruse, potrivit agenţiilor de presă (oficiale) ruse RIA Novosti şi TASS, citate de agerpres.ro.

‘Aceşti paşi sporesc riscul, inclusiv al unei confruntări militare, ceea ce este inacceptabil pentru Rusia, fapt despre care partenerii americani au fost avertizaţi’, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, indicând faptul că Moscova ia deja măsuri punctuale împotriva reprezentanţilor SUA pe care îi acuză de ‘retorică rusofobă’.

‘Dacă luăm în considerare efervescenţa pasiunilor politice, intensitatea retoricii, care depăşeşte uneori ceea ce se considera recent în diplomaţie drept standarde morale, se poate spune că riscul unei confruntări este în creştere, tensiunea sporeşte. SUA au iniţiat avansarea NATO către graniţele noastre sub forma desfăşurării unor infrastructuri militare’, a insistat Lavrov, adăugând că Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franţa şi Germania îşi instalează batalioane în statele baltice şi în alte ţări care se învecinează cu spaţiul fostei URSS.

‘Ei (americanii) promovează iniţiative de a include Ucraina şi Georgia în NATO, celor două ţări fiindu-le oferită o invitaţie formală’, a declarat Lavrov în cadrul emisiunii ‘Bolşaia igra’ (‘Joc mare’) de pe Pervîi kanal.

El a comparat situaţia actuală din regiune cu evenimentele din 2008, când preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, considera că ‘totul îi este permis şi şi-a atacat proprii cetăţeni’, făcând referire la războiul din Osetia de Sud, când Rusia a invadat teritoriul georgian (teritoriile ocupate au fost apoi recunoscute ca republici independente si ”integrate” în Federatia Rusa – n.r.)

Acelaşi lucru, potrivit lui Lavrov, se poate spune astăzi despre Ucraina – confirmarea permanentă că Ucraina va fi în NATO ‘i-a înfierbântat creierul’ preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko şi, în prezent, Kievul îşi sporeşte capacităţile militare de-a lungul liniei de contact din Donbas, potrivit RIA Novosti. Ministrul rus susţine că americanii au trimis acolo armament şi muniţii şi nu doar arme uşoare. În plus, instructorii americani şi canadieni acţionează în zonă, a adăugat el. Lavrov a omis sa spuna ca toate actiunile Kievului si aliatilor sai sunt urmare a agresiunii directe a armateri ruse in Crimeea si regiunile de est ale Ucrainei.

Partea rusă va insista asupra ‘aplicării acordurilor de la Minsk’ şi va cere ca ‘aceia care ghidează acţiunile Kievului să forţeze autorităţile ucrainene să respecte aceste acorduri’, a mai spus Lavrov, făcând referire la SUA.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Lavrov avertizează despre riscul unei confruntări militare între Rusia şi SUA

  1. Dan spune:

    Ce e penibil la gunoaiele astea criminale betive de rusi e ca ei chiar au impresia ca la cineva ii este frica de ei. Ei chiar cred ca daca ameninta sau ‘avertizeaza” in legatura cu razboiul, lumea de inapi in fata lor. Sa inceapa razboiul. Le-o dau americanii de nu se vad. Rusia nu are nici 10% din capacitatea economica si industriala a SUA sa duca un razboi de-o astfel de anvergura. Sa inceapa razboiul daca tot se cred atat de tari.

  2. bogdan spune:

    Cine mai asculta ce grohaie Mitomanul Secolului ?!

  3. ANTIPUTIN spune:

    Lavrov, esti un COV
    (compus organic volatil)
    N’ai stil, biet debil
    Otravesti atmosfera, febril
    Mintind pueril

    Maine, taru’ti aprinde
    Un foc cu trotil !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top