Ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a cerut vineri trimisului special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, să includă kurzii în negocierile de pace privind Siria, o propunere care contravine poziției Turciei, aceasta opunându-se cu înverșunare participării kurzilor sirieni la negocieri, relatează AFP.
„Lansarea negocierilor fără participarea acestui grup ar fi un semn de slăbiciune din partea comunității internaționale”, a declarat Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă comune, la Moscova, cu omologul său chinez Wang Yi, potrivit Agerpres.
„Ar fi o încălcare a drepturilor unui grup mare și important al populației din Siria”, a afirmat Lavrov, adăugând că excluderea kurzilor sirieni de la negocieri nu ar alimenta decât ambițiile celor care nu doresc să rămână în cadrul Siriei și se gândesc chiar la o secesiune.
„Staffan de Mistura trebuie să ia o decizie adecvată. Suntem adesea în contact cu el și ne exprimăm cu fermitate poziția. Am făcut-o din nou ieri (joi — n.r.)”, a spus ministrul rus, criticând opoziția Turciei față de participarea kurzilor la negocierile de pace.
Într-un interviu acordat agenției de presă RIA Novosti, emisarul ONU pentru Siria a indicat că nu intenționează ‘să trimită noi invitații’ altor participanți decât celor care au luat deja parte la convorbirile intersiriene precedente.
Aliați deopotrivă ai Moscovei și Washingtonului, kurzii sirieni — care controlează în prezent mai mult de 10% din teritoriu și trei sferturi din frontiera siriano-turcă — au fost deja excluși de la negocierile de pace desfășurate, fără succes, la începutul lunii februarie la Geneva.
În prima linie a luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS) în nordul Siriei, YPG (Unitățile de Protecție a Poporului Kurd) reprezintă o mișcare teroristă, potrivit Ankarei, care o consideră drept o emanație a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), inamicul său principal.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
SIRIENII ASTIIA NU SUNT AIA CARE:
AU ATACAT ISRAELUL FARA DECLARATIE DE RAZBOI
AU SUSTINUT PE CRIMINALII DE PALESTINIENI.CARE AU UCIS,LUAT OSTATICE AVIOANE,AU PUS BOMBE PE CURSELE DE LINIE
AU SUSTINUT ANTISEMITISMUL UITIND CA SI EI SUNT SEMITI
AU CUCERIT SI DISTRUS LIBANUL
AU ADUS PE RUSI CARE ACUMA LE ARA TARA CU BOMBE
AU COMPLOTAT CU PALESTINIENII IN IORDANIA SI AU FACUT RAZBOI CIVIL ACOLO
UITE CUM DUMNEZEU LE ASEAZA PE TOATE.