Estonia „trage NATO și UE în direcția rusofobiei neînfrânate”, se plânge ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, publicației „Rossiyskaya Gazeta”.

„Pentru ca Rusia și Estonia să trăiască normal, trebuie (ca Estonia) să nu mai fie una dintre cele trei sau patru activiste principale în NATO și UE, care lupta pana la moarte pentru a trage toate aceste structuri în direcția rusofobiei neînfrânate“, – a spus Lavrov.

El a atras atenția asupra acordului privind granița ruso-estonă care nu a fost încă ratificat, si pe care Rusia intelege sa-l foloseasca ca instrument de presiune asupra micului stat baltic. Prima editie a acordului a fost semnata de ambele părți în 2005, dar, ulterior, Federația Rusă și-a retras semnătura.

A doua variantă a tratatului de frontieră, semnat în 2014, a fost din nou ”dezactivată”, deoarece, după cum a afirmat Lavrov, partea estoniană a ”intensificat retorica rusofoba“.

„Există o granița, sperăm că, mai devreme sau mai târziu, tratatul va fi ratificat. Nimeni nu pune la indoiala această graniță”, s-a grabit sa precizeze Lavrov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Lavrov se plânge că Estonia trage UE și NATO în zona ”rusofobiei neînfrânate”

  1. bogdan spune:

    Nici nu aveti cum sa o puneti la indoliala „oficial”frontiera ! Caci Balticele sunt membre NATO si UE iar o invazie a lor ar insemna un atac masiv NATO si sfarsitul diktaturii porcesti conduse de Pitikul dement !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top