În pofida iniţiativelor Moscovei, nu s-au înregistrat progrese în dialogul cu SUA pe tema stabilităţii strategice, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, într-un interviu difuzat vineri de postul de televiziune rus Rossia 24, informează EFE.

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat că Moscova a prezentat numeroase iniţiative pentru a-i atrage pe ”partenerii americani într-un dialog de la egal la egal, respectuos de ambele părţi, însă deocamdată reacţia faţă de aceste iniţiative nu este încurajatoare”.

Din acest motiv, Lavrov a insistat că ”nu s-au făcut progrese în dialogul cu SUA pe o temă atât de importantă precum stabilitatea strategică”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut SUA să reia dialogul strategic, deşi la Moscova sporesc suspiciunile că liderul american Donald Trump nu este interesat să prelungească Noul START sau START III, tratatul de reducere a armamentului strategic ofensiv semnat în 2010 şi care expiră în 2021.

Absenţa negocierilor privind reducerea armelor nucleare strategice se adaugă renunţării în luna august a acestui an, de către ambele puteri, la tratatul de eliminare a rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune (INF).

În interviul acordat Rossia 24, Lavrov a mai spus că nu s-au întregistrat progrese nici în ceea ce priveşte crearea unui consiliu consultativ din care să facă parte oameni de afaceri din ambele ţări şi asupra căruia Putin şi Trump conveniseră la summitul pe care l-au avut în iulie 2018 la Helsinki, capitala Finlandei. ”De aproape trei ani discutăm despre asta şi încă nu s-a întâmplat nimic”, a apreciat şeful diplomaţiei ruse.

Amintim ca NATO a respins anterior propunerea de moratoriu a lui Putin privind desfăşurarea de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune în Europa şi în celelalte regiuni ale lumi, considerând-o „lipsită de sens“, deoarece preşedintele rus a ordonat deja desfăşurări de rachete cu rază medie şi scurtă pe teritoriul ţării sale, precum şi în Crimeea, anexată în urma cu cinci ani.

Demersul lui Putin a survenit la scurt timp după încetarea Tratatului privind Forţele Intermediare Nucleare (INF), sub a cărui incidenţă intrau din 1987 încoace rachetele cu rază medie şi scurtă de acţiune cu lansare de la sol.

La 2 februarie, Statele Unite au acuzat Rusia că încalcă Tratatul INF prin racheta 9M729 şi şi-au anunţat intenția de a ieşi din acord în cazul nemodificării ei în parametrii stabiliţi de Tratat. De cealaltă parte, Rusia a susţinut că racheta sa respectă prevederile acordului şi a acuzat în schimb Statele Unite că ele sunt cele care l-au încălcat prin componentele antirachetă desfăşurate în Europa, inclusiv la baza Deveselu, din judeţul Olt.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Lavrov se plânge că nu se înregistrează progrese în dialogul cu SUA

  1. Savu Ion spune:

    Titlu prostesc
    Lavrov nu se plange de nimic, el doar CONSTATA si ne spune public ce a constatat!

    • bogdan spune:

      Da Sclavule el doar constata ca nimeni nu mai asculta ce grohaie Mitomanul Secolului numitul Javrov ! Cel mai bine este inca o cursa a inarmarii care va stoarce si ultimele resurse ale pseudostatului subdezvoltat condus de Pitik ! Cool : veti disparea precum URSS ! Macar aia erau o forta… 🙂

    • Vladimir spune:

      Ceea ce grohaie Lavrov,nu mai este interesant de mult de cand a fost prins cu cioara vopsita prin Crimeea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top