Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat luni că decizia Washingtonului de a suspenda temporar acordarea de vize pentru SUA reprezintă o încercare de a provoca o atitudine ostilă în rândul cetățenilor ruși împotriva autorităților de la Moscova, relatează Reuters.

”Autorii americani ai acestor decizii au venit cu o altă încercare de a stârni nemulțumirea cetățenilor ruși în legătură cu acțiunile autorităților ruse. Este o logică bine cunoscută și aceasta este logica celor care organizează revoluții colorate”, a declarat șeful diplomației ruse în cadrul unei conferințe de presă la Moscova alături de omologul său egiptean Sameh Shoukry, potrivit Agerpres.ro.

Serghei Lavrov a declarat totodată că Rusia va studia cu atenție decizia Statelor Unite și a promis că Moscova nu-și va vărsa mânia asupra cetățenilor obișnuiți din Statele Unite.

Ambasada SUA din Federația Rusă a anunțat luni că acordarea de vize pentru Statele Unite ale Americii va fi suspendată temporar în Rusia începând de miercuri, 23 august, din cauza reducerii personalului diplomatic ordonat de Moscova, ca ripostă la noile sancțiuni americane.

„Din cauza limitei impuse de guvernul rus cu privire la numărul personalului diplomatic autorizat să se afle în Rusia, toate operațiunile legate de acordarea de vize, în afara celor pentru imigrare, vor fi suspendate la 23 august, înainte de a se relua de la 1 septembrie, dar numai la Moscova”, a indicat ambasada într-un comunicat.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

18 Responses to Lavrov vede „fantoma revoluției colorate” în decizia SUA de a suspenda eliberarea vizelor

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Ipocrizia ruseasca. Daca te iei dupa Javrov e una, daca te iei dupa propaganda Rusiei e alta. Un rusnac spalat pe creier ar zice ca a innebunit Javrov, ce sa cauti in decadenta si saraca SUA??? Unui spalat pe creier din Rusia i se pare o mare sanctiune daca cetatenilor occidentali nu li s-ar mai permite accesul in Rusia si nu invers.

    • yankee marsh acasa spune:

      „Propaganda” rusiei e adevarul !! Iar Lavrov e ministrul de externe a celei mai mari puteri nucleare de pe glob si singura fortza militara care poate pune javra imperiala colonialista ricana cu ratul in tzarana !! Tzinand cont de asta ,si daca ar fi si putzina intelepciune ,ar trebui putzin respect ,fatza de o asemene tzara ,care e si cea mai mare de pe glob ,cu un popor mare cu o istorie glorioasa !! Dar viermii care zgarma in fecale de unde sa stie ca exista si lei ?? Ei jignesc jungla doar cu existenta lor imputzita !!

  2. Clau spune:

    Idiotul de Javrov daca ar folosi cel putin 2 neuroni pentru a realiza o sinapsa sanatoasa ar vedea si intelege ca numarul de solicitari de vize dinspre porcie spre SUA este semnificativ mai mare decat inspre porcie din SUA, drept consecinta logica numarul angajatilor care se ocupa de aceste operatiuni de acordare vize e mai mare la ambasadele SUA fata de necesarul de godaci la ambasadele OLR. Daca pitikul-cretinoid-cracanat-atomic vrea sa aibe si americanii acelasi numar de angajati la ambasade ca si godacii atunci se reduce numarul de solicitari care pot fi rezolvate. Nu e nicio suparare, noi am prefera ca godacii sa nu fie lasati sa iasa din kotetz pana nu dovedesc ca stiu la ce foloseste samponul (chiar si cel de paducel) si ca nu-i loveste „nostalgia” de fiecare data cand vad un palton sau un ceas. Problema e ca daca ai un neuron nu ai cum sa ai 2. Iar daca ai 2 deja nu mai esti rusnac si risti sa te impuste vreun cecen pe strada.

    • bogdan spune:

      Sampon ? Intai sa stie a folosi apa si sapunul….sa uitam de sampon !

    • Basarabia e Romania spune:

      Am ras tare Clau cu nostalgia acestor „davai cias davai palton” ….excelent comentariul tau!

      • yankee marsh acasa spune:

        Voi sunteti la fel de prosti ca hitleristii !! Va comportati la fel de arogant si tamp !! Ca neste cretini inconstienti !!

        • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

          Spuse un stalinist inrait si mai lua o gura de paducel.

          • yankee marsh acasa spune:

            Mai bine stalinist decat hitlerist shovin si rasist cum esti tu boule cretin !! Tu poti sa-ti vari zvastica in gaoaza si sa te masturbezi cu secera sau cu ciocanul….perversule !!

          • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

            da, Stalin a avut la activ 70 de milioane de victime pe cand amicul lui, Hitler, doar 7. Mai bine pt un rusnac sa fie stalinist. E contrastul mai mare intre negru si gri.

          • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

            Stalin a ucis milioane de romani, pe cand amicul lui, Hitler, doar pe evreii romani. De aia esti tu stalinist, satanist.

        • Putin khuilo! spune:

          Hitler era cat pe ce sa va starpeasca pe toti,otrepe subumane Homo Sovieticus Impotentis.Norocul vostru ca la americani le-a fost mila de voi si v-au trimis sute de mii de camioane altfel voi tot cu caii cu manere ramaneati.Nimeni nu va e prieten ,in toata lumea,2-3 vecini stau ca sunt santajati.Tot Estul Europei si-o baga in gura voastra in fiecare zi,cred ca sughitati la greu de la atata sloboz inghitit.

          • yankee marsh acasa spune:

            Pai tu esti un hitlerist turbat care trebe’ eutanasiat !! De aia de la ecarisaj !! Istoria iar o sa va avorteze ,pentru ca javrele scarboase nu sunt compatibile cu specia umana !! Voi mereu o sa fi-ti avortati de specia umana !!

          • yankee marsh acasa spune:

            Si Stalin era evreu daca cineva te intreaba copil mic si cretin !! Din specia lu’ aia care conduc imperiul rican ,aia care te platesc sa minti !!

  3. Basarabia e Romania spune:

    Javrov e suparat?Cu mincinosul asta nu ar trebui sa se mai vorbeasca….negocieze….etc! Izolare totala pentru banditii salbatici!

    Javroave cand returnati ce ati furat Romaniei banditilor?

    • bogdan spune:

      Oricum nu mai vorbeste nimeni din Lumea Civilizata cu el si cu Piticul ! Au doar monoloage pe canalele tv ale kremlinului !

      • yankee marsh acasa spune:

        Pai daca e „mica benzinarie” la ce le trebe’ peste o mie de functionari ca sa le dea vize ??Nasol de pocaiti si ONG-uri ,cine le mai cara sacii de bani ,pentru maidane ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top