scena lupta razboiul CrimeeiÎn urma cu 160 de ani, pe 25 februarie 1856, se deschidea Congresul de la Paris, care a tras linie în războiul Crimeei, unul dintre momentele lipsite de glorie ale Imperiul Rus. Şi razboiul pierdut și Congresul în sine, şi acordul semnat la Paris au modificat în mod substanțial echilibrul de forțe pe continent, împingând Rusia în planul al doilea. Cu toate acestea, gratie contradicției dintre oponenții săi – Franța, Anglia, Austria, Prusia și Imperiul Otoman, Rusia a reusit să plătească un pret mai mic pentru înfrângerea în războiul Crimeei, decât s-ar fi așteptat, scrie DW.

Cele patru condiții

Înainte de a accepta negocierile de pace, adversarii ruși în război, în iulie 1854, cu mai puțin de un an dupa începerea sa, au pus Rusiei patru condiții: neutralizarea (astăzi am putea spune demilitarizarea) Marii Negre, respingerea protectoratului rusesc exclusiv asupra principatelor dunărene Moldova și Valahia, garanția liberei navigații pe Dunăre (asociată cu pierderea unei părți a Basarabiei), precum și protecție la nivel european a minorităților nemusulmane în Imperiul Otoman.

Ţarul Alexandru al II-a a respins categoric ultimatumul.

Nu e de mirare, pentru că tocmai ocuparea principatelor dunarene de catre Rusia în 1853 și pretențiile țarului Nicolae I de a fi  patronul „oficial” al creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman au dus, printre altele, la războiul din Crimeea. Nicolae I și consilierii sai erau convinsi că turcii sunt prea ocupați cu probleme interne, iar Occidentul prea slab pentru a se decide sa intre în război. Calculul a fost greșit. Alianța creștino-musulmana pana la urma s-a produs, iar Rusia a suferit o înfrângere dezastruoasa.

În martie 1855 ţarul Nicolae I moare și la tron urmeaza fiul său, Alexandru al II-lea. În septembrie, trupele franceze și britanice au cucerit Sevastopolul. Trupele rusești au predat Kerci și Eupatoria, cetatea Yenikale de pe malul strâmtorii Kerci și Kinburn în gura Niprului. Austria a rămas mult timp neutra și a încercat fără succes să convingă Rusia să accepte termenii negocierii de pace. Chiar a trimis trupe in teritoriul principatelor romane, abandonate de armata rusa. Austria nu a intrat in lupta contra trupelor ruse, dar amenințarea potențială austriaca a obligat Rusia sa ţină forțe militare considerabile la granița sa.congres Paris 1856

În general, situația rusilor era fără speranță. În plus, mulți oameni din anturajul ţarului erau convinsi că o continuare a războiului ar conduce la revolte în rândul ţaranilor iobagi. Atunci cand împăratul Alexandru a adunat în Palatul de Iarnă pe cei mai apropiați consilieri ai săi, opinia lor a fost aproape unanima: deși premisele pacii sunt dureroase pentru Rusia, respingerea ei va agrava poziția imperiului. Prințul Voronțov, de exemplu, a spus direct că o continuare a războiului ar conduce la epuizarea financiară a țării, va impune sacrificii imense, poate chiar la o pierdere a Poloniei și Finlandei. Contele Orlov, pe care ţarul l-a numit ulterior reprezentatul Rusiei la Congresul de la Paris, l-a avertizat pe ţar sa nu pice in capcana „ura-patrioţilor” care cer continuarea războiului: „Autoritățile nu ar trebui să-şi faca griji de dezbaterile și strigatele isterice ale publicului”.

Lupta diplomatică la Congresul de la Paris a fost dificilă. Cu toate acestea, faptul că Rusia a acceptat precondițiile a facilitat sarcina contelui Orlov și a adversarilor săi. Rusia a returnat cetatea turceasca capturata Kars, francezii și britanicii si-au retras trupele din Sevastopol, Kerci și Eupatoria. Muntenia, Moldova și Serbia au iesit definitiv din orbita Rusiei, în plus, imperiul a trebuit să returneze o parte din Basarabia proprietarului de drept.

Cele mai dureroase pentru mândria națională a Rusiei au fost articolele privind demilitarizarea Marii Negre. Nicio putere riverana nu avea voie sa mentina flote militare, forturi și arsenale. O dezbatere deosebit de dura a vizat problema orașului Nikolaev. Britanicii au cerut distrugea arsenalelor și șantierelor navale de aici, Rusia a insistat ca Nikolaev să fie exclus din acord, pentru ca nu este port la mare, ci la fluviu (pe Bug). Cu toate acestea,  în timpul războiului Crimeei, Nikolaev a fost  principala baza a Flotei Mării Negre.

În cele din urmă, s-a ajuns la un compromis: orașul a fost demilitarizat şi deschis pentru navele străine. Ulterior, el a devenit un port comercial important. La sfârșitul secolului al XIX, Nikolaev era al treilea port în Rusia în ceea ce privește comerțul exterior – după St. Petersburg și Odesa.

Rusia după război

Sevastopol avea sa aiba un alt destin. În 1870, profitând de războiul franco-prusac, Imperiul Rus a dezavuat parte din acordul de la Paris, iar Sevastopol a devenit din nou baza Marinei ruse din Marea Neagra.

Cum scria academicianul Tarle, „războiul a schimbat profund  relațiile Rusiei”. Ea a încetat să joace un rol principal în Europa, rolul arbitrului politic respectat, obtinut după victoria sa asupra lui Napoleon. Lideri politici au devenit Franța, iar mai târziu – Prusia și Austria, care înainte de războiul Crimeei formau cu Rusia „Sfânta Alianță”. În cele din urmă au fost alterate si relațiile cu Marea Britanie, iar neîncrederea reciprocă definește relațiile ruso- britanice până în prezent. Inamic pe zeci de ani a devenit si Turcia, cu care Rusia s-a razboit în mod constant.

Tragand linie, razboiul Crimeei nu i-a adus Rusiei prieteni si aliati noi, ci doar a inmultit pe cel al inamicilor.

Orice asemanare cu prezentul este o pura… coincidenta?

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (8 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top