Alţi câţiva lideri europeni au refuzat prezenţa la parada militara din Piața Roșie de la Moscova, organizata pe 9 mai cu ocazia aniversarii a 7o de ani de la victoria in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Oficialii din Norvegia și Finlanda au refuzat sa vina în Rusia de Ziua Victoriei, organizata în mod tradițional la Moscova pe 9 mai. Un refuz a venit şi din Olanda, atât din partea premierului, cât și al ministrului de externe.
Premierul norvegian Erna Solberg a notificat Kremlinul că nu va participa la ceremoniile comemorative. Declaratia oficialasustine că ţara sa apreciaza contribuția Armatei Sovietice în victoria asupra nazismului, dar din cauza situației politice actuale, participarea la parada de la Moscova nu este posibila.
La randul sau, cancelaria premierului finlandez a motivat refuzul de conflictul din Ucraina și situația internațională dificila.
Anterior, prezenta la parada de pe 9 mai de la Moscova a fost refuzata de președinții Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei, premierul britanic David Cameron, cancelarul german Angela Merkel și președintele Consiliului European, Donald Tusk.
Dar sunt așteptați să participe președintele ceh și prim-ministrul Slovaciei, premierul grec şi președintele Ciprului. Au confirmat participarea şi liderii din Bosnia și Herțegovina, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Serbia. În plus, la Moscova ar putea sosi cu vizita şi șeful Coreei de Nord Kim Jong-un.
Comentând refuzurile sefilor de state europeni, Kremlinul a declarat că UE insulta memoria soldaților care „au murit în lupta împotriva fascismului”.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.