Presedintele partidului pensionarilor din Rusia, Evgheni Artiuh, care s-a plâns lui Vladimir Putin de presiuni din partea oficialilor administrației prezidențiale în formarea listelor de partid, a fost demis din funcția de lider al Partidului Pensionarilor pentru Justiție din Rusia (PPJR).

Conflictul a început în PPJR după ce liderii săi nu au reușit să cada de acord cu administrația prezidențială asupra unei liste a candidaților săi pentru viitoarele alegeri în Duma de Stat.

Pe 15 iulie, prezidiul partidului a decis să-i excludă din lista pe unii condidati.
Artiuh a insistat că decizia este greșita, pentru ca modificarea listei de candidați poate fi facuta doar de Congres. Totodata, el a susținut că înainte de congres a fost sunat de persoane necunoscute, care s-au recomandat de la Adminsitratia Prezidentiala, și care i-au cerut schimbarea listei.

Pe 19 iulie, Artiuh a publicat o scrisoare deschisă adresată președintelui Vladimir Putin în care se plânge de presiunea exercitată asupra partidului de un înalt oficial din administrația prezidențială.

Potrivit lui Artiuh, în ajunul congresului partidului, câțiva membri ai prezidiului PPJR au fost invitati insistent la biroul consilierului prezidential Timur Prokopenko, iar „în cursul acestor conversații li s-a spus că era necesar să fie excluse anumite persoane de pe listele partidului”.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Liderul unui partid din Rusia a fost înlocuit după ce s-a plâns de presiunile venite de la Kremlin

  1. Catun spune:

    „Democratia dirijata” a rusilor este acelasi lucru cu totalitarismul. O practica din istoria comunista atat romaneasca, cat si sovietica, era ca numirea consiliilor institutiilor cheie precum biserica, sa se faca inainte de „alegeri”. Departamentul Cultelor prin imputernicit trimitea lista „alesilor”, iar adunarea electiva mima democratia. Securitatea nu a reusit sa se impuna acolo unde comunitatea era unita si nu tinea cont de lista „propusa” de Securitate sau KGB. „Consecintele” erau in general suportabile pentru opozanti, dar au fost si cazuri de persecutie crunta.

  2. Clau spune:

    exemplu de „democratie dirijata”…bine ca tipul nu a fost si „sinucis”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top