Țara organizatoare a Congresului Conferinței Mondiale a Justiției Constituționale nu i-a invitat pe reprezentanții Curții Constituționale din Rusia, scrie portalul Delfi.

Judecătorii Curții Constituționale din Rusia nu au fost invitați la eveniment din cauza deciziilor care au legitimat anexarea Crimeei. Departamentul Migrație al Lituaniei, la propunerea Ministerului de Externe, a inclus judecătorii instanței ruse în lista persoanelor cărora li se refuză intrarea în Lituania. Această decizie a Lituaniei a fost transmisa iarna trecuta președintelui rus Vladimir Putin.

Președintele Dalia Grybauskaitė a spus că „nu vom strânge niciodată mâinile celor care încalcă statul de drept și ale căror decizii distrug soarta a mii de oameni…Este greu să te gândești la ceva mai cinic decât crima făcuta sub masca justiției constituționale“, – a spus ea.

Președintele Curții Constituționale a Lituaniei, Dainius Jalimas, a declarat ca „nu există un caz în lume în care puterea judecătorească sa fie discreditată într-o măsură atât de mare ca atunci când Curtea Constituționala Rusa a fost folosita pentru comiterea unei astfel de infracțiuni (anexarea Crimeei – n.r.)”.

În același timp, marți, vorbind la deschiderea Congresului de la Vilnius, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a declarat că trebuie să tindem spre dialog, nu spre izolare. Potrivit judecatorului italian, pentru reprezentanții Curții Constituționale din Rusia ar fi trebuit să se facă o excepție și să li se permită să participe la congres.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Lituania nu a invitat la Congresul justiției constituționale pe judecătorii ruși care au legalizat anexarea Crimeei

  1. bogdan spune:

    Broscarul italian habar n-are ce vorbeste ! Daca se fura o bucata din Italia (exemplu Sicilia) nu mai grohaia asa pe limba porceasca ! Bravo Lituania ! Daca toata Europa ar avea coloana vertebrala precum Lituania porcia lui Putler ar fi o tara intr-un colt de lume fara nici o legatura cu Lumea Civilizata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top