dobroletDoborolet, divizia low-cost a companiei ruse Aeroflot, nevoită să oprească activitatea din cauza sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, vrea să cumpere noi aeronave.

Compania Dobrolet susţine că intenţionează să contracteze avioane cu o singură punte de la Boeing, în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

Livrarea a 16 avioane Boeing 737-800 va avea loc în perioada 2017-2018, iar Dobrolet a plătit deja un avans, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Maxim Fetisov, transmite Bloomberg.

Dobrolet nu a precizat când va face o comandă fermă pentru aceste avioane.

Anunţul referitor la achiziţia de aeronave, într-un moment în care operaţiunile Dobrolet sunt suspendate, arată hotărârea Aeroflot de a relua activitatea diviziei low-cost în pofida sancţiunilor impuse de UE din cauza crizei din Ucraina.

Aeroflot a suspendat operaţiunile Dobrolet pe 4 august, la o zi după ce companiile europene au anulat contractele de leasing, service şi asigurări cu compania.

Directorul general al Dobrolet, Vitali Saveliev, a declarat luna trecută, într-un interviu acordat Bloomberg că operatorul dispune de două avioane Boeing 737-800 şi alte 10 la comandă. El a spus atunci că operatorul nu va face achiziţii suplimentare până când Rusia nu va liberaliza reglementările referitoare la trasnsporturile aeriene.

Avioanele Boeing 737-800 au un preţ de listă 93,3 milioane de dolari, potrivit site-ului constructorului american de avioane, dar de regulă cumpărătorii plătesc mai puţin.

Boeing 737 este cel mai utilizat avion la nivel mondial şi concurează cu aeronavele A320 fabricate de Airbus.

Dobrolet a plătit avansul pentru achiziţia de avioane pe 4 august, în aceeaşi zi în care a încetat activităţile. Compania efectua curse între Moscova şi Crimeea, regiune a cărei anexare de către Rusia a escaladat tensiunile.

Sancţiunile impuse de SUA şi Europa au afectat diferite aspecte ale economiei ruse. Măsurile UE au avut impact asupra Dobrolet, precum şi asupra finanţării marilor bănci din Rusia pe piaţa europeană, în timp ce sancţiunile americane anterioare au inclus interzicerea călătoriilor unor apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin.

Liderul rus a introdus miercuri restricţii asupra importurilor de alimente din ţările care au impus sancţiuni din cauza sprijinului Rusiei pentru rebelii din Ucraina.

Pentru Boeing, acordul cu Dobrolet menţine deschis un canal de vânzări care a fost închis în timpul războiului rece.

Prima comandă a Aeroflot pentru Boeing a avut loc în 1997, iar numărul total al aeronavelor cumpărate de la compania americană totaliza în iunie 48 de aparate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top