Militanţii din organizaţia radicală Pravâi Sektor au blocat zilele trecute mai multe benzinării ale Lukoil din regiunea Ivano-Frankivsk, cerând companiei ruse să aloce 2-3 tone de benzină lunar (aproximativ o sută de litri pe zi) pentru nevoile armatei ucrainene, angajată în prezent într-o operaţiune specială împotriva insurecţiei proruse în estul ţării.
Probabil şi în legătură cu imaginea tot mai proastă a companiilor ruseşti în Ucraina, Lukoil a convenit cu societatea austriacă AMIC Energy Management GmbH asupra vânzării în proporţie de 100% a activelor Lukoil-Ukraina, care deţine 240 de benzinării şi şase depozite de benzină pe teritoriul statului ucrainean, potrivit Ria Novosti.
Negocierile au fost iniţiate de firma austriacă, care a manifestat interes faţă de activele companiei ruse în Ucraina.
Partea financiară a tranzacţiei nu este dezvăluită.
Lukoil-Ukraina este în top cinci companii pe piaţa de combustibil în Ucraina după numărul de benzinării şi volumul vânzărilor cu amănuntul a produselor petroliere. Compania planifica investiţii de cel puţin 141 milioane dolari în activele sale în Ucraina în perioada 2014-2019, însă de când a început conflictul în estul Ucrainei compania rusă s-a aflat sub presiunea forţelor politice şi a opiniei publice locale.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.