IateniukAproximativ un milion de functionari de toate nivelurile si ofiteri din cadrul fortelor de ordine din Ucraina vor fi verificati, potrivit „Legii privind lustratia”, a declarat astăzi Arseni Iateniuk, premierul Ucrainei, potrivit Unian.

Conform calculelor noastre, domeniul de aplicare al legii vizează aproximativ un milion de functionari de la toate nivelurile si ofiteri din cadrul organelor de aplicare a legii„, spune Iateniuk.

Conform legii, subiecți ai lustrației vor fi toți funcționarii publici, angajații administrației publice locale si centrale, cu excepția celor din poziții alese de electorat. Legea se aplică și în cazul premierului, ministrilor, tuturor șefilor autorităților centrale, judecători și procurori care au servit regimul Ianukovici.

Totodata, functionarii de stat care au sprijinit separatismul si au facut apeluri la dezintegrarea Ucrainei, precum si cei impotriva carora au fost pronuntate sentinte judecatoresti de colaborare cu fostul KGB, vor fi supusi rigorii legii lustratiei.

Legea lustratiei impune o interdictie de a accede in functii publice pentru toti fostii colaboratori ai KGB, membrii partidului comunist si nomencalutura comunista, pe o perioada de 10 ani.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Lustraţie în Ucraina. Un milion de funcţionari şi ofiţeri vor fi verificaţi

  1. didi spune:

    ucraina cum de poate face chestiile astea si la noi nu se poate? raspunsul e clar: ucrainenii chiar vor sa scape de toate lichelele si urmasii dinozaurilor kaghebisti. in romania, lichelele si urmasii dinozaurilor securisti sunt la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top