Noul președinte francez Emmanuel Macron îl va primi luni pe omologul său rus Vladimir Putin la Palatul Versailles – reședința regilor Franței – pregătit să angajeze o „relație în forță” cu liderul de la Kremlin, pe care nu intenționează să-l menajeze în dosarul sirian sau în problema Ucrainei, relatează AFP.

Tânărul șef al statului francez încheie astfel un maraton diplomatic, după ce a participat joi la summitul NATO la Bruxelles, apoi la summitul G7 la sfârșitul săptămânii la Taormina (Italia), o probă de foc simbolizată printr-o strângere bărbătească de mână cu președintele american Donald Trump.

„Donald Trump, președintele turc (Recep Tayyip Erdogan) și președintele rus sunt într-o logică a relațiilor în forță, care nu mă deranjează”, a declarat Emmanuel Macron pentru Journal du Dimanche, citat de Agerpres.ro.

Chiar dacă nu crede în „invectiva publică”, Macron, 39 de ani, înțelege „să nu lase nimic să treacă de la el” în convorbirile sale cu ‘greii’ acestei lumi, notează AFP. El promite un „dialog exigent”, „fără nicio concesie”, cu omologul său rus, care menține în ultimii ani relații tensionate cu Occidentul.

Pe agenda întâlnirii lor de luni figurează teme precum relațiile franco-ruse, viziunile lor asupra viitorului Uniunii Europene, lupta împotriva terorismului și crizele regionale, Ucraina, Siria, dar de asemenea Coreea de Nord și Libia.

Cei doi lideri au programată o întâlnire tete-a-tete la miezul zilei. Apoi, au prevăzute un dineu în prezența delegațiilor, o conferință de presă comună și inaugurarea unei expoziții care servește ca pretext pentru această întâlnire.

Expoziția „Petru cel Mare, un țar în Franța” reînvie amintirea vizitei lui Petru I, personalitate dragă lui Vladimir Putin, la Versailles în mai și iunie 1717, un eveniment care avea să impulsioneze relațiile diplomatice între Franța și Rusia.

Vladimir Putin se va deplasa de asemenea la noul Centru spiritual și cultural ortodox rus, care dispune și de o catedrală în stil rusesc, în centrul Parisului.

Putin plănuia să participe la inaugurarea acestui centru în octombrie 2016, dar escaladarea verbală între Paris și Moscova provocată de campania militară a regimului sirian și aliatului său rus împotriva zonei controlate de rebeli la Alep (nordul Siriei) l-a făcut să renunțe la această vizită.

Pentru Emmanuel Macron este necesar să se „vorbească cu Rusia” pe tema crizei siriene pentru a „schimba cadrul de ieșire din criza militară” și „construirea într-o manieră mult mai colectivă a unei soluții politice inclusive”.

Președintele francez estimează că îndepărtarea occidentalilor în acest dosar, în avantajul procesului de încetare a focului mediat de Rusia, Iran și Turcia, înseamnă „înfrângerea” lor.

În același mod, el intenționează să discute pas cu pas dosarul ucrainean. „Rusia a invadat Ucraina”, a declarat Macron la încheierea G7, în timp ce Moscova neagă orice implicare în acest conflict.

Pentru a stabili o relație personală, fiecare va trebui să facă un pas spre celălalt. Emmanuel Macron a afirmat în timpul campaniei sale că „nu face parte dintre cei care sunt fascinați de Vladimir Putin” și că nu împărtășește „valorile” acestuia.

În mesajul său de felicitare trimis tânărului omolog francez după alegerea sa, Putin a pledat pentru „depășirea neîncrederii reciproce”.

Întâlnirea dintre Macron și Putin intervine după ce în timpul campaniei electorale franceze președintele rus a primit-o la Kremlin pe candidata extremei drepte Marine Le Pen, iar mișcarea politică „En Marche!” al lui Emmanuel Macron a fost victima unui atac informatic, atribuit hackerilor ruși.

Potrivit lui Thomas Gomart, de la Institutul francez pentru relații internaționale (IFRI), Putin intenționează să „corecteze imaginea foarte negativă pe care a lăsat-o în timpul campaniei prezidențiale, primind-o pe Le Pen”.

Palatul Elysee anunță, în ceea ce-l privește, că va reitera faptul că „prioritatea franceză este Germania și proiectul european, în timp ce Moscova a mizat pe dezintegrarea Europei”.

La Moscova, Fiodor Lukianov, președintele Consiliului pentru politică externă și de apărare, estimează că este „evident că partea rusă încearcă o ieșire din impas”.

Cu toate acestea, „nu trebuie să avem așteptări de la această vizită; ideea este ca cei doi lideri să se cunoască și să creeze o ambianță pozitivă …sau nu”, spune el.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Macron promite un dialog „fără concesii” cu Vladimir Putin

  1. vlad tepes spune:

    Pestele Macrou trebuie sa inteleaga ca nu-l va avea in fatza pe clovnul Trump,care-l trage de mana, ci pe cel mai puternic om al Planetei, Vladimir Putin, asa ca vrajeala aia, ” ca nu-i va face concesii” e doar praf in ochii presei europene. Asta, daca nu cumva doreste sa-l provoace pe tzar, care oricand ii poate pune poprire pe fabricile Renault, pe cele ale Grupului Total si pe alte active franceze din Rusia, transformandu-l astfel intr-o adevarata „Salata de Macrou Afumat” in fatza compatriotilor sa, care apoi, in loc de En Marche!, s-ar putea sa-i spuna, Mars Potaie de-aici!!!

  2. bogdan spune:

    Pai nici nu are ce si de ce sa faca concesii Macron ! Presedintele Frantei este un politician tanar pregatit si de perspectiva cu o viziune f clara si corecta asupra lumii in general si a UE in particular un Presedinte adevarat al unei Republici Franceze dezvltata economic si democratic ! O personalitate recunoscuta si respectata de toata Lumea Civilizata ! Pe cand piticotul dement Putler este cel mai detestat dictator din lume la ora actuala ce incalca dreptul international si este vnovat direct de crime impotriva umanitatii ! Conduce o tara cu economie de lumea a 3a un stat Paria cu care doar celelalte dictaturi din lume mai au relatii „normale” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top