invalidOficiul Poliției penale federale din Germania (BKA) a constatat că mafia rusă a înșelat statul german de miliarde de euro, prin intermediul serviciului de îngrijire al bolnavilor si al persoanelor cu handicap, scrie Die Welt.

Pagubele înregistrate de sistemul de asigurări din Germania sunt  estimate la un miliard de euro anual. „Într-un număr de cazuri investițiile în servicii ambulatorii de îngrijire a bolnavilor și a persoanelor cu handicap au devenit un domeniu exclusiv de activitate pentru mafia rusă și eurasiatica”, – se arata in raportul BKA, citat de Die Welt.

Potrivit autorităților, bandele criminale „au folosit o varietate de scheme de înșelăciune a fondurilor de asistenta”. Cel mai frecvent mod de înșelăciune este intocmirea de rapoarte false cu privire la serviciile furnizate. Interesant este ca, în unele cazuri, pacienții din fosta Uniune Sovietică au participat la schemele frauduloase, inclusiv simuland nevoia de asistenta.

În aceste cazuri, banii erau împărțiţi între pacient și „serviciul de asistenta”. Mai mult decât atât, infractorii preferau să lucreze cu pacientii mai profitabili – care necesită îngrijire constantă, pentru că datorită lor pentru astfel de servicii în mod ilegal se puteau incasa până la 15 de mii de euro pe lună.

Fiecare astfel de pacient costă Fondul german de asigurări în medie 22 de mii de euro pe lună. Prin urmare, fiecare al cincilea euro plătit de către asiguratorii germani pentru pacienții care au nevoi speciale a ajuns în mâinile criminalilor rusofoni.

Escrocheriile cu asigurarile sociale erau mai ales raspandite în landuri precum Berlin, Renania de Nord – Westfalia și Saxonia Inferioară.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top