Rusia și Turcia au susținut o serie de exerciții navale comune în Marea Neagră, care pot avea „consecințe grave“ pentru Occident și NATO, scrie The National Interest (NI).

Ankara se pregătește să organizeze un referendum constituțional pe 16 aprilie, iar dacă are succes, noua Constituție îi va oferi președintelui Erdogan mult mai multă putere, fapt care nu este văzut cu ochi buni în Occident. Exercițiile militare comune cu Rusia „într-un fel pot indica faptul că Turcia se îndepărtează de orientarea sa occidentală”, presupun autorii NI.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, în manevrele comune denumite PASSEX au fost implicate trei nave rusești: noua fregată „Admiral Grigorovici“, echipată cu rachete de croazieră cu rază lungă „Kalibr“, dragorul de mine „Vițe-admiral Zakharin“ și nava de patrulare „Raptor “. De partea turcă în manevre au fost implicate fregata „Barbaros“ și corveta „Buyukada“.

„În timpul exercițiilor navale au fost practicate manevre comune și organizarea comunicării, pararea comuna a atacului unui obiect de mici dimensiuni, dar de mare viteză, operațiuni de căutare și salvare a unor persoane etc“ – a declarat pe site-ul sau Ministerul rus al Apărării.

În ultimele luni, Ankara „se apropie tot mai mult de Moscova“, pe fundalul unor critici a guvernului lui Erdogan la adresa țărilor europene și a SUA.

„Erdogan încearcă să pozeze în lider puternic și în acest scop a găsit un ”suflet-pereche” în președintele rus Vladimir Putin. Iar Rusia i-a iertat păcatele din trecut, cum ar fi doborârea, în noiembrie 2015, a unui bombardier rusesc Su-24″.

Cu toate acestea, Turcia continua sa fie foarte strâns legată de Occident și este puțin probabil ca în viitorul apropiat Ankara să se decupleze de Europa, sustin autorii.

Potrivit unor experți, demonstrativa „construire de relații“ între Ankara și Kremlin ar putea fi un truc tactic.

„Acest lucru înseamnă că Turcia vrea să facă presiuni asupra Alianței și să demonstreze că are și alte opțiuni geopolitice. De fapt, e un fel de capriciu, dar din aceasta cauza europenii vor avea o atitudine ostilă față de Turcia. De asemenea, este un dezastru pentru relațiile politice“, – a spus analistul Michale Kofman, de la Centrul pentru Analize Navale, într-un interviu cu NI. El a subliniat că pentru NATO exercitiile navale ruso-turce în orice caz reprezintă o problemă serioasă: „Trebuie să ne punem întrebarea în ce mod intenționează NATO să mențină o abordare comună la Marea Neagră, daca singura țară care are o flotă acolo desfășoară exerciții cu Rusia?“.

Pe de altă parte, aceste exerciții au oferit Kremlinului posibilitatea sa demonstreze Washingtonului și Europei că Rusia nu este complet izolată, nici macar de membrii alianței, și cu atat mai mult din restul lumii.

Dar, oricare ar fi motivele Rusiei și Turciei, o astfel de apropiere în domeniul militar arată în mod clar că, la fel ca în timpul Războiului Rece, „flancul sudic“ al NATO rămâne în continuare o „problemă serioasă“ pentru alianță, conchide The National Interest.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Marea Neagră rămâne pentru NATO „o problemă gravă“, la fel ca în timpul Războiului Rece

  1. bogdan spune:

    Dar tot dictator ramane ! Chiar daca de alt tip decat godacul de la kremlin dar tot dictator ! Cei 2 dictatori sunt inca fooooarte departe de lumea civilizata si democratica …

    • mocanu dan spune:

      TURCIA A FOST IMPINSA DE BOLSEVICUL OBAMA IN BRATELE RUSIEI..AI SI TU O VIZIUNE GLOBALA CE DRACU…EX;LIBIA INFILTRATA DE RUSNACI,EGIPTUL INFILTRAT DE RUSNACI,ARABIA SAUDITA A INCEPUT SI EA SA COCHETEZE CU RUSNACII…IAR TU AI CE AI CU DICTATORUL TURC….O VENI IN VIITOR SI TIMPUL LUI,DAR MOMENTAN RUSIA TREBUIE SA IA BOCANCI IN GURA.

  2. mocanu dan spune:

    INCEPIND DE ASTAZI ACEST ARTICOL ESTE CADUC.TURCIA A SALUTAT INTERVENTIA SUA IN SIRIA,CIT SI RAZBOIUL DECLARAT IMPOTRIVA REGIMULUI PROMOSKOVIT DE ACOLO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top