Mai multe mii de persoane au participat duminică la Moscova la defilarea anuală a ultranaţionaliştilor, în majoritate în opoziţie faţă de preşedintele Vladimir Putin, cu ocazia Zilei unităţii naţionale, informează AFP.

Acest „Marş rusesc”, care reuneşte la 4 noiembrie toate grupările ultranaţionaliste şi de extrema dreaptă, a fost aprobat de autorităţi, şi a adunat în jur de 150 de persoane la periferia capitalei ruse.

Anul acesta, manifestanţii au scandat sloganuri de genul „Naţiune, libertate,socialism!” sau „Libertate deţinuţilor politici!”.

„Am venit să manifestăm împotriva represiunilor politice (…), împotriva dictaturii şi împotriva sistemului politic aflat în prezent la putere”, a declarat unul dintre participanţi, Serghei, un istoric de 35 de ani.

„Ruşii care vin aici doresc eliberarea prizonierilor politici şi să trăiască liber în ţara lor”, declară în alt manifestant.

De obicei, uniţi prin respingerea prezenţei în Rusia a imigranţilor din fostele republici sovietice, grupările de extrema dreaptă ruse s-au divizat în ultimii ani între susţinătorii separatiştilor proruşi din estul Ucrainei şi simpatizanţi ai naţionaliştilor ucraineni care luptă cu aceştia.

De la revenirea lui Putin la preşedinţia rusă în 2012, autorităţile au crescut presiunile asupra cercurilor naţionalste, numeroşi activişti aflându-se în prezent în închisoare sau în exil în străinătate.

Organizat în fiecare an cu ocazia Zilei unităţii naţionale, zi de sărbătoare în Rusia care marchează alungarea forţelor de ocupaţie poloneze din Kremlin în 1612, „Marşul rusesc” reuneşte din ce în ce mai puţini participanţi de la an la an şi este adesea eclipsat de alte evenimente organizate în aceeaşi zi de formaţiuni apropiate de putere sau de ceremonii oficiale.

Astfel, Vladimir Putin şi patriarhul ruşilor Kirill au depus împreună duminică în Piaţa Roşie flori la monumentul prinţului Dmitri Pojarski şi cetăţeanului Kuzma Minin, care s-au aflat la conducerea unei armate populare de voluntari ce au alungat trupele poloneze din Moscova în 1612.

Marele muftiu rus, Ravil Gainutdin, precum şi clerici catolici, luterani şi budişti au participat la această ceremonie, pe larg mediatizată.

„Pentru Rusia, idealurile supreme ale patriotismului au o valoare deosebită. Acestea sunt idealuri care alimentează spiritul invincibil al poporului nostru, care de multe ori a surprins şi a fermecat lumea întreagă”, a declarat Putin în cadrul unei recepţii oficiale organizate cu acest prilej.

„Marii noştri strămoşi ne-au lăsat un testament care ne încurajează să avem grijă de Rusia, de suveranitatea ei, să menţinem pacea şi armonia în aceasta mare familie multinaţională”, a adăugat el.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Marş naţionalist autorizat la Moscova de Ziua unităţii naţionale

  1. bogdan spune:

    bolnavi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top