Lituania ar putea in viitorul apropiat sa echivaleze companiile din mass-media obiectelor de importanta strategica pentru secritatea nationala. Astfel, premierul lituanian Saulius Skvernelis afirma că în cazul proprietarilor din mass-media ar trebui să aplice aceleași cerințe ca și investitorilor în companiile de importanță strategică, potrivit Delfi.

Prim-ministrul a sprijinit propunerea Comisiei parlamentare pentru securitate națională și apărare de modificare a legislației, astfel încât licențele de emisie și redifuzare a conținutului să fie eliberate numai în cazul în cazul în care proprietarii și managementul mass-media „îndeplinesc cerințele de reputație impecabilă și a intereselor de securitate națională“.

„În ceea ce privește introducerea unor licențe sau a unor noi reguli, situatia este similară cu cea a întreprinderilor noastre strategice, în orice caz, poate fi să se asemene. Important este ca statul să știe cine este proprietarul mass-media și dacă aceste este sau nu o amenințare la adresa securității naționale“, – a spus Skvernelis.

În conformitate cu Legea privind protecția obiectelor importante pentru securitatea naționala, investitori în întreprinderile strategice lituaniene pot fi doar persoanele care nu reprezintă o amenințare la adresa intereselor securității naționale. În cazul lor se fac verificari speciale.

„Astăzi exista o lege, există proceduri în care sunt implicate și serviciile de securitate, și un grupul special de lucru format în cadrul guvernului, și ea evalueaza acest lucru. Dacă segmentul (mass-media – n.r.). ar fi fost în acest domeniu de reglementare,  nu am vedea niciun pericol”, – a declarat primul ministru al Lituaniei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top