propagandaSancţiunile adoptate de Statele Unite şi Uniunea Europeană contribuie la agravarea crizei economice mondiale, care a început în 2008, a declarat vineri seara preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat, Aleksei Puşkov, citat de RIA Novosti.

„Criza economică mondială începută în 2008 încă nu s-a terminat, ea continuă se se agraveze. Consider că este vina Statelor Unite şi a Uniunii Europene, care au adoptat sancţiuni împotriva Rusiei”, a declarat Puşkov, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

„Sunt sigur că vor culege roadele deciziilor lor incorecte”, a adăugat el.

Declaraţiile oficialului rus intervin în contextul unei întâlniri, la Washington, între preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron.

Cei doi lider au pledat vineri pentru menţinerea „sancţiunilor puternice” împotriva Rusiei, acuzată de susţinerea insurgenţilor ucraineni.

„Suntem de acord cu necesitatea menţinerii sancţiunilor puternice împotriva Rusiei până când va înceta agresiunea împotriva Ucrainei”, a declarat Barack Obama într-o conferinţă de presă organizată împreună cu David Cameron, la Casa Albă.

„Rusia a ales să încalce suveranitatea unui stat, periclitând stabilitatea şi prosperitatea noastră. De aceea, vom continua să exercităm presiuni asupra Rusiei pentru a rezolva criza în mod diplomatic. În acelaşi timp, susţinem Ucraina pe drumul spre reforme, inclusiv prin asistenţă financiară”, a afirmat David Cameron.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top