MedvedevPremierul rus Dmitri Medvedev a declarat că Ucraina ar trebui să „fie flexibila” și sa ofere autonomie Donbasului, altfel va disparea ca Iugoslavia.

El a afirmat acest lucru într-un interviu cu postul sloven RTV, transmite serviciul de presă al guvernului rus.

Medvedev a spus că criza din Ucraina „este facuta de mana omului”, și a fost generata de fostele si actualele autorități ucrainene.

El a spus că nici Statele Unite, nici Rusia nu pot rezolva problema ucraineană, pentru ca acest lucru ar trebui sa-l faca „ucrainenii”.

„Ei au nevoie să se așeze la masa negocierilor. Puterea ar trebui sa dea dovada de flexibilitate în cadrul acordului Minsk-2, sa decida inclusiv in ceea ce priveste autonomia din sud-estul Ucrainei”, – a spus Medvedev.

În același timp, Medvedev a spus că, dacă „acest lucru nu se va intampla, atunci vom asista la un proces foarte trist”.

„El este şi acum foarte trist, dar poate deveni cu adevărat dramatic,” – a declarat premierul rus.

În același timp, el a amintit Iugoslavia, despre care „majoritatea tinerilor nu ştiu că a existat o astfel de țară pe harta Europei”.

„M-am gândit la Iugoslavia, pentru ca sper că după un timp nu vom avea o amintire similara: ca a existat candva o ţara care se numea Ucraina,” – a spus Medvedev.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top