MedvedevPremierul rus, Dmitri Medvedev, a anunțat joi că ridicarea sancțiunilor economice împotriva Turciei, anunțată miercuri de președintele Vladimir Putin, se va face în etape, transmite agenția EFE.

‘Vom acționa în etape. Este necesar să eliminăm aceste restricții datorită îmbunătățirii climatului politic general, dar, fără nicio îndoială, trebuie acționat fără să provocăm pagube producătorilor ruși și partenerilor care au ocupat deja nișele eliberate’, a afirmat Medvedev în timpul unei ședințe de guvern.

El a mai semnalat că, în conformitate cu instrucțiunile date de șeful statului (președintele Putin), executivul de la Moscova trebuie să pregătească propuneri pentru revizuirea deciziilor luate anterior împotriva Turciei ca represalii pentru doborârea de către antiaeriana turcă a unui avion rus de bombardament la frontiera dintre Siria și Turcia, pe 24 noiembrie 2015.

Medvedev s-a pronunțat pentru anularea interdicției zborurilor charter către Turcia, țară care anul trecut a fost a doua destinație turistică a rușilor, dar el a subliniat necesitatea ca autoritățile turce să ofere ‘garanții suplimentare de securitate’ pentru turiști, mai ales după atacul terorist produs marți seară pe aeroportul din Istanbul.

Vladimir Putin a cerut guvernului rus să pregătească măsuri pentru normalizarea deplină a relațiilor dintre Rusia și Turcia, în urma unei convorbiri telefonice avute cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, prima discuție dintre cei doi lideri după doborârea avionului militar rus. Ei au convenit de asemenea să studieze posibilitatea de a avea un summit bilateral pentru a discuta în detaliu despre relațiile dintre cele două țări, care au fost practic înghețate după incidentul din noiembrie.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top