Merkel De-a dreptul biblica rabdarea sau incapatanarea cancelarului Germaniei, Angela Merkel, care insista pentru găsirea unei soluţii diplomatice la conflictul separatist din Ucraina. Ieri, Angela Merkel a criticat iar tentativele Rusiei de încălcare a integrităţii teritoriale a Ucrainei si…cam atat.

Cateva declaratii ale cancelarului german:

„Insistăm pentru menţinerea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei. Rusia a încălcat integritatea teritorială a Ucrainei din două puncte de vedere – prin anexarea Crimeei şi prin ingerinţele în conflictul din estul ţării”, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

„Suntem interesaţi să menţinem ordinea Europei. În acest sens, am elaborat un nou plan de pace împreună cu Franţa şi în consultare cu Statele Unite”, a spus Merkel.

„Continuăm să căutăm o soluţie diplomatică la conflictul din Ucraina; nu există o soluţie militară în acest caz”, a insistat cancelarul Germaniei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top