Serviciul secret britanic MI6 susține că agentul chimic neuroparalitic „Noviciok“, cu care au fost otrăviti Serghei și Iulia Skripal, a fost fabricat la baza rusa de cercetare a armatei din regiunea Saratov, potrivit The Times.

MI6 a organizat o conferinta pentru reprezentanții țărilor aliate la care a demonstrat că în spatele tentativei de omor se afla Moscova, iar substanta chimica „Noviciok“ a fost produsa în laboratorul Șihanî din regiunea Saratov. Anume ca urmare a acestei conferinte țările au decis să expulzeze peste 150 de diplomați ruși.

Potrivit informațiilor britanice, în ultimul deceniu, la laboratorul din Șihanî au fost efectuate teste pentru a determina dacă „Noviciok” este eficient pentru comiterea de asasinate în străinătate.

Potrivit The Times, rezervele găsite la Șihanî erau prea mici ca să poată fi folosite ca arme pe câmpul de luptă, ceea ce presupune, la rândul său, că sunt destinate utilizarii pentru atacuri punctuale.

„Serviciile secrete britanice au indicat în mod clar spre Rusia și Șihanî. Fără îndoială că rușii își acoperă urmele chiat în timp ce vorbim“ – a declarat fostul militar si expert in arme chimice Hamish de Bretton-Gordon.

Potrivit lui, nu există nimic care să indice că „Noviciok” ar fi putut sa fie fabricat în altă parte decât în fosta URSS.

Anterior, directorul executiv al laboratorului științific și tehnic din Porton Down a declarat pentru Sky News că oamenii de știință ai laboratorului nu au demonstrat originea rusă a „Noviciok”.

Potrivit acestuia, stabilirea originii substanței necesită „alte instrumente”, dintre care unele se bazează pe datele serviciilor de informații pe care guvernul le are la dispoziție. El a subliniat că munca laboratorului nu a fost aceea de a stabili locul în care s-a produs substanța.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to MI6: ”Noviciok” a fost produs la o bază de cercetare a armatei din regiunea Saratov

  1. bogdan spune:

    Asa si Putler poate sustine ca el e nascut cand noi stim ca-i fatat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top