Noul CEO al companiei Sukhoi va fi actualul șef al ”MiG”, adjunctul presedintelui United Aircraft Corporation (UAC) Ilia Tarasenko, relatează Vedomosti, citând trei surse.

Consiliul de administrație al Sukhoi urma să decida cu privire la candidatura lui Tarasenko pentru funcția de director general la 30 ianuarie, dar ședința a fost amânată cu o săptămână. Cu toate acestea, potrivit unuia dintre interlocutorii Vedomosti, numirea lui Tarasenko a fost decisa deja, candidatura sa fiind agreată de părțile interesate.

Se presupune că sub conducerea lui Tarasenko va fi creată Divizia de aviație militară UAC, care va incorpora activele companiilor ”Sukhoi” și ”MiG”, mai scrie Vedomosti.

În 2017, ministrul rus al industriei și comerțului, Denis Manturov, într-un interviu acordat TASS a enumerat avantajele [fuziunii Sukhoi și MiG într-o divizie]: ambele companii vor putea folosi reciproc cele mai bune practici, tehnologii și standarde. În același timp, brandurile avioanelor de luptă – MiG și Su – vor fi păstrate, a spus ministrul.

Pe 28 ianuarie, directorul executiv al Sukhoi, Igor Ozar, care a condus compania din 2011, a anuntat ca va demisiona pana la sfârșitul săptămânii. Motivul este întârzierea furnizării de Su-57, după prabusirea in regiunea Komsomolsk-pe-Amur a unui aparat de luptă care efectua teste de zbor.

Ilia Tarasenko a lucrat anterior la Sukhoi: între 2005-2009 a fost directorul finanicar, iar în 2014-2016 a condus compania de avioane civile a Sukhoi.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to MiG și Sukhoi vor fuziona pentru a crea o singură companie rusească de aviație militară

  1. Ramona Georgescu spune:

    Trebuiau sa fuzioneze mai demult.

  2. bogdan i spune:

    Mai mama lor de prapaditi – incearca si ei marea cu degetul … se chinuie si nu le iese „invizibilul” si cauta solutii. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top