Peste 15.000 de persoane au manifestat duminică în Rusia împotriva unui proiect de lege prin care se doreşte crearea unui internet independent, dar care este considerat de criticii acestei iniţiative ca fiind o tentativă de cenzură şi de izolare a ţării de restul lumii, transmit agenţiile AFP şi dpa.

O manifestaţie autorizată s-a desfăşurat la Moscova, în timp ce proteste de mai mică anvergură împotriva acestui proiect de lege au fost organizate în alte oraşe ruseşti.

În numele securităţii informatice, actul normativ, a cărui adoptare este aproape sigură, va obliga website-urile ruseşti să nu mai funcţioneze prin intermediul serverelor din străinătate. Propunere criticată drept o tentativă de a controla conţinuturile online şi chiar de a izola progresiv internetul rusesc în contextul presiunii crescânde a autorităţilor faţă de libertatea pe internet. În opinia celor care dezaprobă proiectul de lege, utilizarea exclusivă a serverelor naţionale ar facilita supravegherea şi cenzura.

La protestul de la Moscova au participat circa 6.500 de persoane, conform poliţiei, în timp ce organizatorii vorbesc despre aproximativ 15.000 de participanţi. Printre lozincile auzite s-au numărat ”Jos mâinile de pe Internet !” sau ”Nu unei Cortine de Fier online !”. Nu s-au întregistrat incidente, deşi câteva persoane au fost totuşi reţinute de poliţie, fără să fie clar motivul.

Săptămâna trecută, serviciul de mesagerie rus Telegram, pe care autorităţile au încercat de mai multe ori, fără succes, să-l blocheze, a lansat un apel către utilizatorii săi să participe în număr cât mai mare la acest protest. Acest serviciu susţine că respectivul proiect de lege vizează ”izolarea Rusiei de restul lumii”, ceea ce ulterior ar permite ”blocarea reţelelor de socializare şi a mesageriilor străine”, pentru ca în final să se ajungă la ”o cenzură totală”.

O petiţie lansată de un grup rusesc de apărare a libertăţilor pe internet cere abandonarea proiectului de lege care, în opinia acestui grup, ar conduce Rusia ”către o anti-utopie de tipul Georges Orwell”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Mii de manifestanţi la Moscova împotriva ”izolării internetului”

  1. bogdan spune:

    Ce sa faca godacii cu internetul ?

  2. ANTIPUTIN spune:

    Putin e o groapa
    Un gunoi uitat intr’o roaba
    Negolita inca, nevidata

Lasă un răspuns la ANTIPUTIN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top