Trei oficiali de rang înalt din UE, SUA și Federația Rusă sunt așteptati luni sa soseasca în Republica Moldova, pe fondul semnalelor că la Chisinau se prefigureaza o coaliție pro-rusa, potrivit Euractiv.

Astfel, comisarul european pentru extindere Johannes Hahn urmeaza sa efectueze astazi o vizita la Chișinău, unde se va întâlni cu președintele, premierul și cei trei lideri ale principalelor partide parlamentare, pentru a discuta relațiile dintre UE și Moldova și ”evoluțiile actuale în procesul de formare a guvernului”.

În capitala Republicii Molodva sunt astepattai tot astazi ți Bradely Freden, directorul Departamentului de Stat al SUA pentru Europa de Est, dar și Dmitri Kozak, vicepremierul Rusiei, responsabil de gestionarea relațiilor cu Republica Moldova.

Kozak este cunoscut pentru controversatul sau plan de federalizare a Moldovei, ca solutie de rezolvare a ”conflictului înghețat” din Transnistria. Aceasta va fi prima sa vizită în Republica Moldova în ultimii 20 de ani.

Potrivit TASS, Dodon a declarat că se va întâlni separat cu cei trei diplomati. „Politicienii cu experiență ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și să se întâlnească cu emisarii”, a spus Dodon.

Săptămâna trecută, vicepremierul moldovean Iurie Leancă i-a criticat pe cei dispuși să discute cu Kozak, sugerând că acesta vine la Chișinău să influențeze formarea unei noi coaliții de guvernare.

În urma alegerilor parlamentare din februarie, socialiștii, care sunt în favoarea unor legături mai strânse cu Moscova, au obtinut cele mai multe locuri in parlament, dar insuficiente pentru a prelua guvernarea. Partidul Democrat, de guvernamant, și care este în favoarea unei integrări mai strânse cu UE, este pe locul doi. Democratii au esuat sa formeze o coalitie cu blocul de opoziție ACUM, care este al treilea dupa numarul de mandate in parlament.

Zilele trecute, Partidul Democrat, condus de magnatul Vlad Plahotniuc, i-a invitat pe socialiștii lui Dodon să negocieze crearea unei coalitii de guvernare, cu doar o săptămână înainte de termenul limită alocat pentru formarea unui guvern și prevenirea alegerilor anticipate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Mobilizare de forțe diplomatice. De ce UE, SUA și Rusia și-au trimis emisarii la Chișinău

  1. bogdan spune:

    Moldova trebuie sa se hotarasca odata : Vrea tot in saracie cu Porcii Rasariteni sau vrea Civilizatie si Dezvoltare cu UE !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top