alegeri ChisinauÎn Republica Moldova,  în ajunul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie situația este tot mai tensionată. Autoritățile țării sunt serios ingrijorate în legatura cu protestele în masă care ar putea repeta scenariul ucrainean„, precum și de amenințarea Rusiei.

Protestele pot avea loc în cazul în care partidele de orientare antieuropeana vor câștiga alegerile, spune vicepreședintele Partidului Liberal Democrat (PLDM) aflat la guvernare, Vadim Pistrinciuc. În acest caz, oamenii vor ieși în stradă pentru a apăra aspirațiile europene(așa cum au făcut-o cu un an în urmă şi ucrainenii), potrivit agentiei IPN.

În cazul în care partidele antieuropene câștiga alegerile, va fi o tragedie economică, politică și socială in Republica Moldova ” – a declarat liderul Partidului Democrat Liberal.

Cu toate acestea, protestele nu sunt excluse nici daca vor catiga partidele proeuropene. Ameninta sa mobilizeze oameni in strada Partidul Socialist din Moldova şi Partidul Moldova Unită”, a declarat lider formatiuni Vladimir Țurcan.

Comuniștii, care anterior au jucat cartea Uniunii Vamale cu Rusia-Belarus-Kazahstan, au exclus acum acest articol din programul sau electoral.

Partidul Liberal crede că pentru a evita scenariul ucrainean și a-i scuti pe cetățenii republicii de pericolul rus, Moldova trebuie sa adere la NATO. Totodata, pentru a exclude o posibilă influență a propagandei Krmelinului asupra alegătorilor din Republica Moldova, exista un plan care prevede blocarea emisiei tuturor canalelor tv rusesti.

Moldova a semnat pe 27 iunie un Acord de asociere cu Uniunea Europeană. Moscova a încercat sa opreasca semnarea acestui acord, apeland la santaj economic si sanctiuni unilaterale. Autoritățile din Rusia au avertizat , în cazul semnarii acordului, Rusia va trebui să protejeze piața internă de fluxul mărfurilor europene.

Dupa semnarea Acordului de asociere cu UE, Rusia a impus o serie de interdictii in comertul cu Moldova. In special au fost interzise importurile din Moldova de legume si fructe şi s-au impus taxe vamale pe o serie de bunuri : carne, legume, fructe, cereale, zahăr, bere de malț și vin de struguri.

Anterior, în toamna anului 2013, a fost din nou interzis importul de vin moldovenesc în Rusia.

Anul acesta, pe 22 octombrie, Rosselhoznadzor a suspendat importurile de carne din Republica Moldova.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top