GazpromRubla se devalorizeaza de luni bune, spre deliciul întreprinderilor ruse care exportă produse în străinătate, scrie ziarul german Die Zeit. În special acest lucru se aplică în cazul exportatorilor de petrol și gaze. Cu toate acestea, până în prezent, singura companie care a beneficiat de căderea rublei este „Gazprom”, subliniază publicația.

Monopolul de stat cumpără gaz ieftin de la companiile rusesti independente, il exportă şi realizează profituri maxime graţie unei ruble slabe.

Pentru ca furnizarea gazelor în străinătate este monopolul „Gazprom”, succesul său actual a generat invide, iar firmele  concurente au pus la cale un nou plan. Astfel că, fix ca în balada Mioriţa, ceilalţi ciobani propun „uciderea” Gazprom si impartirea turmei sale.

Prima voce, „aţâţătorul fărădelegii” este „baciul” Igor Secin, care conduce compania de stat Rosneft si are sprijinul unor alţi „baci” mai mici din sistemul naţional energetic. Acesta i-a propus presedintelui rus, bunul său prieten, separarea „Gazprom”, pentru a obține acces la sistemul de transport și, astfel, sa intre pe piețele europene.

Planul Rosneft a fost denumit „liberalizarea completa a pieței gazului rusesc” până în 2025. Împărţirea Gazprom ar trebui să aibă loc în trei etape. Până în 2019, este necesar să se elaboreze un mecanism prin care companiile independente vor primi o parte din veniturile din exporturi ale monopolului. Din perspectiva „Rosneft”, exportul de gaze trebuie efectuat prin intermediul unor companii separate de „Gazprom”.

putin secinAl doilea pas la sugestia lui Igor Secin – liberalizarea prețului de pe piața internă între 2019-2022. Până în 2025 inclusiv trebuie să aibă loc liberalizarea completă a pieței de gaze din Rusia, inclusiv „liberalizarea totală a exporturilor, menținând în același timp elemente ale reglementării de stat (de exemplu, cotele)”.

În paralel, catre 2026, „Gazprom” ar trebui să fie divizat în doua companii: producerea de gaze şi transportul.

Ministerul rus al Energiei are în vedere diferite opțiuni, dar ideea de a diviza „Gazprom” în mai multe companii de exploatare și una dedicată transportului nu îi este pe plac. Ministrul energiei Alexandr Novak consideră că este necesara menținerea monopolului „Gazprom”: „Rusia trebuie să aiba o singură societate implicata in exportul de gaz”, spune Novak. El se teme că, odată cu disparitia monopolului ar putea scădea şi maim ult prețurile gazelor.

gazpromPotrivit experților, viitorul „Gazprom” este în mâinile presedintelui Putin. Chiar dacă monopolurile sunt rele pentru economia de piață, în Rusia pur și simplu nu se poate altfel. Pentru Putin, atent la componenta populista a guvernarii sale, monopolul Gazprom este garantul menținerii prețurilor mici pe piața internă, dar şi a controlului asupra unei industrii de importanță strategică, folosita tot mai des ca instrument de presiune asupra statelor vecine.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top