Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a anunţat luni că liderul nord-coreean Kim Jong Un ar urma să se întâlnească în curând cu preşedinţii chinez şi rus, într-un alt exemplu al detensionării în Peninsula Coreea, relatează France Presse.

Această declaraţie intervine la o zi după ce Moon a anunţat un acord între Washington şi Phenian pentru a organiza un al doilea summit „cât mai curând posibil”.

Duminică, şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a avut o întâlnire de aproximativ două ore cu liderul nord-coreean la Phenian, în cadrul unui turneu regional.

„Indiferent de al doilea summit Statele Unite-Coreea de Nord, vizita preşedintelui Kim Jong Un în Rusia şi vizita preşedintelui (chinez) Xi Jinping în Coreea de Nord ar trebui să aibă loc în curând”, a declarat Moon la o reuniune a guvernului său.

Un summit între Kim şi prim-ministrul japonez Shinzo Abe este de asemenea o posibilitate, a spus Moon, adăugând: „O nouă ordine este pe cale să se nască în Peninsula Coreea”.

După ani de tensiuni din cauza programelor nuclear şi balistic ale Nordului, peninsula cunoaşte o detensionare remarcabilă din ianuarie.

Aceasta a fost ilustrată prin trei întâlniri între Moon şi Kim, precum şi un summit istoric în iunie la Singapore între acesta din urmă şi preşedintele american Donald Trump.

Kim şi Xi s-au întâlnit de asemenea de trei ori în acest an în China. Relaţia Phenianului cu Beijingul, principalul său aliat, a fost de asemenea tensionată, pe fondul impunerii unor diferite sancţiuni de către Consiliul de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord şi continuării de către aceasta a programelor sale militare interzise.

Kim nu s-a întâlnit niciodată cu preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a invitat între timp la Moscova.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Moon: Liderul nord-coreean se va întâlni cu președinții Putin și Xi Jinping

  1. bogdan spune:

    diktatorii de kakao…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top