Autoritățile ruse au însărcinat companiile mari să pregătească comunicate, în baza cărora realizările actualei conduceri a țării să poată fi puse în știri într-o lumină pozitivă, anunță Reuters, care citează textul circularei, ce a fost trimisă de către Ministerul Energiei din Rusia unui număr de 45 de mari companii.

Conform instrucțiunilor transmise, comunicatele companiilor ar trebui să fie dedicate unor subiecte precum înființarea de noi locuri de muncă, progresele științifice și dezvoltarea infrastructurii. Se recomandă evidențierea importanței sprijinului din partea statului pentru industrie.

Destinatarii documentului sunt cele mai mari companii energetice, cum ar fi Rosneft și Lukoil: 17 întreprinderi sunt de stat, 28 sunt private.

Companiile sunt invitate ca prin mass-media sa aduca la cunoștința publicului ideea că viața rușilor a devenit mai linistita și mai confortabila, citeaza Reuters textul documentului.

Agenția remarca că circulara este datata 9 octombrie și coincide cu pregătirea pentru alegerile prezidențiale din 2018, în care actualul șef al statului, Vladimir Putin, să-și păstreze poziția puternică. În același timp, alegerile în sine nu sunt menționate în textul documentului.

Administrația prezidențială a refuzat sa comenteze documentul citat de Reuters.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Moscova a transmis o circulară marilor companii: „Lăudați conducerea statului”

  1. bogdan spune:

    Multumim din inima partidului,
    Multumim din inima partidului,
    Ca-n…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top