Coaliția internațională condusă de SUA ar putea fi lovită ca răspuns al doborârii unui avion de luptă sirian lângă Raqqa, în nordul Siriei, a declarat Vladimir Jabarov, prim-vicepreședintele Comisiei pentru afaceri internaționale din cadrul Consiliului Federației (Camera superioara a Parlamentului rus), într-un interviu cu RT.

Jabarov a precizat că conflictul poate escalada, iar în acest context trebuie cât mai curând posibil sa se organizeze o reuniune a diplomaților părților interesate.

„Doborârea aeronavelor este inacceptabila – vor obține o lovitură de răspuns. Acolo există S-300 ale armatei siriene, S-400 ale noastre, prin urmare, toate acestea pot duce la un conflict mai mare“, – a spus oficialul rus.

Amintim, un avion de vanatoare american F/A-18E Super Hornet a doborât un aparat sirian Su-22, în cadrul„ auto-apărarii colective a forțelor armate ale partenerilor de coaliție”. Incidentul a avut loc în provincia siriană Raqqa.

Potrivit comandamentului american, avionul sirian bombarda în apropiere de forțele susținute de coaliția internațională, care participă la operațiunile de la sol. Înainte de a doborî aparatul sirian, reprezentanții coaliției au contactat armata rusă pentru a „reduce escaladare și stoparea focului“.

Este prima dată dupa 2011 când SUA doboară un avion de lupta al Forțelor Aeriene Siriene.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Moscova amenință cu lovituri de răspuns după doborârea aeronavei siriene

  1. Basarabia e Romania spune:

    Ia sa incerce ……..sa vedem daca au curaj!
    Fac si ei ca Saddam Hussein(care detinea numai armament godacesc) care ameninta ca va ridica sabia lui Allah si va nimici pe toata lumea si cand ai nostri au inceput „Furtuna in desert” ne intrebam cu totii unde este armata „curajoasa” cu sabia lui allah….
    cam asa vor face si „davai cias davai palton”…….

  2. bogdan spune:

    Abia astept sa vad cum se face praf un S-300 sau S-400 ! Ce uita godacii este ca F 18 in general zboara in conjunctie cu un F 15 sau F 22 ! Cine cunoaste domeniul intelege ! Grohaie si godacii ca altceva nu le ramane de facut ! Trebuie sa inteleaga cine-i seful chiar si in Siria !

    • Basarabia e Romania spune:

      Unde sunt trolii indoctrinati si spalati la creier…………..si cu frica-n oase ca daca spun ceva ce nu se potriveste pot sa o ia pe cocoasa.
      da-le bogdane, da-le argumente acestor „davai cias davai palton”!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top