Rusia a amenințat luni instituțiile media americane care activează pe teritoriul său că le va impune noi restricții juridice după ce postul de televiziune rus RT (fost Russia Today) a acuzat obstacole în activitățile sale în SUA, relatează AFP.

Ministerul rus de Justiție a trimis un e-mail „mai multor media americane care operează în Rusia” pentru a le atenționa că „încălcarea legislației ruse este inacceptabilă”, a precizat serviciul său de presă, potrivit agerpres.ro.

Ministerul a indicat că scrisoarea este „o măsură de ripostă la persecuția la care sunt supuse media ruse în SUA”.

Radio Free Europe/Radio Liberty, post de radio finanțat de Congresul SUA, a precizat că a primit o scrisoare prin care este avertizat că activitățile sale ar putea fi afectate de o lege din Rusia care obligă organizațiile nonguvernamentale care beneficiază de o finanțare străină să se înregistreze ca „agenți străini”.

Această lege, adoptată în 2012, nu a fost folosită până acum împotriva media.

Ea obligă organizațiile care au activități cu caracter ‘politic’ și sunt finanțate din fonduri străinesă se înregistreze ca „agenți străini”, o formulă care amintește de epoca Războiului Rece.

Unele ONG-uri au fost nevoite să renunțe la finanțări străine care le erau indispensabile, iar altele s-au închis.

O sursă guvernamentală a confirmat pentru agenția RIA Novosti că media americane au primit „o scrisoare oficială prin care erau informate de modificări viitoare la legislația rusă privind extinderea listei de ONG-uri care ar putea fi desemnate drept ‘agenți străini'”.

Printre instituțiile media care au primit această scrisoare se numără Voice of America și Radio Free Europe/Radio Liberty și site-urile sale regionale, unul dintre acestea fiind specializat în informații privind Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia.

„Aceste acțiuni nu vizează decât media americane, este o măsură excepțională ca răspuns la posibila atribuire a statutului de ‘agent străin’ (postului de televiziune rus) RT în SUA”, a explicat această sursă.

Vineri, Kremlinul a denunțat ‘presiunea inedită’ la care sunt supuse media ruse în SUA, promițând represalii în caz de noi obstrucționări ale activităților lor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Moscova amenință cu sancțiuni instituțiile media americane din Rusia

  1. bogdan spune:

    Stalinismul in dezvoltare nu permite si diseminarea stirilor adevarate din Lumea Libera – si cum acestea sosesc doar prin media neaservita kremlinului – aceste canale trebuiesc inchise ! Sunt acceptate doar canalele oficiale si oficioase de partid unic (PRU). Vai mama voastra de inapoiati ! Oricum pe noi nu ne intereseaza daca ramaneti in mocirla si va mancati intre voi de foame ! Doar sa stati dracului la voi in cocina si sa nu plecati la furat prin vecini in Lumea Civilizata ! In rest sa va ia tata vostru(dracu)…Fara voi Lumea ar fi muuuult mai buna…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top