Ìîñêâà-ñèòè. Áîðîäèíñêèé ìîñò.După plecarea efectivă a Ucrainei și Republicii Moldova în zona de influență a UE, a devenit clar aspiraţiile de reintegrare a spațiului ex-sovietic, împărtăşite de Rusia, sunt distruse sau pe punctul de a fi distruse.

Să vedem, spre exemplu, ce s-a întâmplat cu CSI (Comunitatea Statelor Independente). Prima care a plecat din CSI a fost Georgia, apoi Ucraina. Moldova a anunţat o intenție similară.

În fapt, CSI este mai degrabă o organizaţie formală, ridicată pe ruinele fostei URSS de nişte politicieni nostalgici. Mai importantă pentru o construcţie interstatală concurentă cu Uniunea Europeană părea a fi Uniunea vamală (UV).

Din păcate pentru Kremlin, conflictul armat din estul Ucrainei, pe care Rusia îl alimentează asiduu, duce la diluarea şi acestei structuri. Şi nu doar pentru că Ucraina vrea în UE.

Se pare că nici partenerii Federației Ruse – Belarus şi Kazahstan – nu sunt de acord cu poziţia Moscovei în acest conflict. Cel puțin niciunul dintre partenerii din UV nu a susținut Moscova atunci când Uniunea Europeană și SUA au impus sancțiuni împotriva Rusiei, se arată într-o analiză a Nezavisimaza Gazeta.

La rândul său, Republica Moldova apreciază Belarus și Kazahstan pentru decizia de a nu adera la sancțiunile împotriva Chişinăului introduse de Rusia, a declarat recent ministrul moldovean al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, într-un interviu la Europa Liberă.

Ministrul a declarat că, în septembrie, va discuta cu președintele Belarusului Aleksandr Lukașenko care va întreprinde o vizită oficială la Chișinău. Moldova speră ca Belarus, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori, să cumpere  ceea ce a refuzat Rusia. Este vorba despre fructe, conserve de legume și vin.

GhermanTotuşi, la precedentul embargou impus de Moscova vinului moldovenesc, în 2006, Belarus a făcut cumpărături în Moldova în baza tratatului bilateral. Astăzi, situația este diferită. În 2010, Rusia, Belarus și Kazahstan au creat Uniunea Vamală, iar potrivit înţelegerilor, orice membru poate importa produse din orice ţară numai dacă există un consens în cadrul Uniunii. Exemplul Moldovei arată că acest consens nu există.

Pe 1 septembrie, Rusia a anunţat că va impune taxe vamale la toate produsele moldovenești. Însă cum celelalte ţări din UV nu sunt de acord, acest fapt demonstrează că uniunea vamală este departe de a deveni o organizaţie funcţională, aşa cum s-a grăbit să anunţe Moscova.

Actualul exemplu nu este unic. În aprilie, Alexander Lukashenko a cerut amânarea formării Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA) cu 10 ani, spunând că Rusia și Kazahstan nu sunt gata pentru acest pas. Lukașenko a declarat niciuna dintre membrele UV nu este pregătită să anuleze  excepțiile și limitările în comerțul reciproc, inclusiv cele la petrol. Restricții cu privire la livrările de petrol trebuiau să fie anulate din 2015, însă Rusia s-a răzgândit să renunțe la acestea.

Ucraina, fără de care nici UV și nici UEEA nu au raţiune, a declarat anterior:

competitivitatea scăzută a economiilor țărilor membre ale Uniunii vamale, precum și cota extrem de scăzută a investițiilor directe, explica de ce Kievul preferă UE”.

Autoritățile moldovene nu au dat nicio explicaţie, anunţând pur și simplu că Republica Moldova nu vrea în Uniunea Vamală. În acest an, Chişinăul a semnat și ratificat Acordul de Asociere cu UE.

Negocierile pentru înfiinţarea Uniunii Economice Eurasiatice au început în 2010, aceasta urmând să devină funcţională de la 1 ianuarie 2015. Dar după toate probabilităţile această dată va fi amânată pe termen nedeterminat.

În 2001, Rusia îşi făcea planuri mari în legătură cu transformarea CSI într-o alternativă la UE. După un deceniu de „strângere a legăturilor” în cadrul CSI, comunitatea este mai dezbinată ca niciodată. Iluziile s-au prăbușit definitiv în urma evenimentelor din Ucraina. Acest lucru a ridicat problema necesității revizuirii politicii Moscovei faţă de fostul spaţiu sovietic. Fără aceasta, Rusia probabil va rămâne un paria într-o regiune pe care, în mod tradiţional, o considera drept zona sa de influență.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top