Ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, a avut în timpul campaniei electorale din SUA întâlniri și cu consilieri din echipa da campanie a lui Hillary Clinton, nu doar cu cei ai lui Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov,  într-un interviu acordat duminică postului CNN.

Deși a fost întrebat despre contactele unor politicieni apropiați lui Trump cu ambasadorul Kisliak, Peskov a declarat că pe agenda întrevederilor ambasadorului ”există mulți specialiști în politologie, persoane care lucrează în think tank-uri ce o consiliază pe Hillary sau alte persoane care lucrează pentru Hillary”, potrivit Agerpres.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a asigurat că sarcina ambasadorului rus este să se întâlnească cu reprezentanți ai ambelor părți pentru a discuta despre ”relațiile bilaterale” ruso-americane, iar obiectivul acestor întâlniri nu a fost nicidecum de a interfera în procesul electoral american.

Dmitri Peskov a recunoscut însă că președintele Putin, deși nu s-a poziționat public deschis în favoarea unuia dintre cei doi candidați la președinția SUA, a dorit ca scrutinul să fie câștigat de Trump, pentru că acesta din urmă s-a arătat favorabil reducerii tensiunilor acumulate în ultima vreme în relațiile dintre Moscova și Washington.

”Candidata Hillary Clinton a fost, prin atitudinea și programul ei, foarte negativă față de țară noastră, declarând că Rusia aproape este cel mai mare rău în lume și principala amenințare pentru SUA”, a spus Peskov la CNN.

”În schimb, celălalt candidat, Donald Trump, spunea că ‘da, suntem în dezacord cu rușii în multe chestiuni, dar trebuie să vorbim cu ei pentru a încerca să găsim o cale de înțelegere”, a explicat mai departe reprezentantul Kremlinului.

Printre cei cu care s-a întâlnit ambasadorul rus la Washington se numără procurorul general Jeff Sessions și Michael Flynn, care avea să devină consilierul lui Trump pentru securitate națională și apoi a demisionat din acest post după ce a fost criticat că s-a întâlnit cu ambasadorul rus fără să-l informeze pe președintele Mike Pence.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Moscova îi mai dă o mână de ”ajutor” lui Trump

  1. yehudy spune:

    putin a reusit rezultatul secolulu: putin a jucat la 2 capete si a pierdut decisiv 🙂
    sa de aducem aminte de milioanele de dolari rusesti intrati in fundatia clinton 🙂
    putin baga milioane de dolari si in clinton, si in trump :
    acum utin va plati 🙂

  2. bogdan spune:

    La cat mint porcii…o minciuna in plus sau minus a luk Peskovina nici nu mai are vreo importanta !

    • mocanu dan spune:

      BOGDABE BABA CLITORIS CHIAR A LUAT 2.7MILOANE DE DOLARI DE LA RUSIA(DECI DE LA PUTIN),IAR BARBASU (ALA CARE NE-A ARATAT SOCOTEALA LA PRIMIREA IN NATO)A PRIMIT SI EL VREO 500 000 & PENTRU PRELEGERI TINUTE PE LA RUSNACI…….BINEINTELES TOTUL S-A FACUT CU ACTE IN REGULA,,CA SA DEA BINE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top