Rusia încearcă să blocheze construcția gazoductului trans-caspic între Turkmenistan și Azerbaidjan, prin care gazul turcmen ar putea ajunge pe piața europeană via Turcia.

Astfel, prim-adjunctul premierului rus, Serghei Prihodko, a declarat că „interesele păstrării ecosistemului unic al Marii Caspice au prioritate absolută față de orice proiecte economice ipotetice”, potrivit TASS.

În același timp, din aceleași motive Moscova critică puternic blocarea de către Danemarca a construcției gazoductului Nord Stream-2, în Marea Baltica.

Convenția privind statutul juridic al Mării Caspice, semnată pe 12 august 2018, prevede că astfel de proiecte ar trebui să fie convenite numai între țările prin ale căror ape teritoriale trece conducta. Cu toate acestea, mai târziu, Ministerul rus de Externe a explicat că tragerea conductei de gaz turcmene necesită coordonarea cu toate cele cinci țări caspice (Rusia, Azerbaidjan, Iran, Kazahstan și Turkmenistan), în conformitate cu protocolul la Convenția din Teheran din 2003 privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier.

Astfel, singurele rute de furnizare a energiei turcmene către Occident sunt conductele de tranzit prin Kazahstan și Rusia, care revând combustibil către consumatorii europeni cu adaos comercial.

Reamintim că, având rezerve de 32 trilioane de metri cubi de gaz natural (12% din rezervele mondiale), Turkmenistanul este a patra cea mai mare țară producătoare de gaz din lume.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Moscova încearcă să împiedice livrările de gaz turcmen pe piața UE

  1. bogdan spune:

    I-auzi la porci ? Adica sunt apele voastre da vrem noi sa va bagam reguli ca suntem si noi riverani Marii Caspice grohaie porcii ! Apoi porcii cand si-au tras tevi spre Turcia prin Marea Neagra sau au construit podul la Kerch au intrebat Romania sau eventual Bulgaria ? Ca si noi suntem la Marea Neagra precum porcii ! Sau aici nu se mai aplica ? Da-va dreaku de specie nenorocita si inapoiata de godaci ! Sa traga Turcmenii si Azerii teava prin apele lor teritoriale si sa le arate mijlociul godacilor ! Auzi tupeu la porci !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top