Rospotrebnadzor Rusia (Serviciul Federal pentru Protecția Consumatorilor) a emis un avertisment pentru cetățenii ruși care călătoresc în Europa. Agenția de stat avertizează despre o epidemie de hepatită A, raspandita mai ales in randul homosexualilor europeni.

Deși hepatita A este o boală hepatică virală, care se transmite prin apa sau alimente contaminate, agenția de stat le cere cetățenilor ruși „să ia în considerare aceasta situație atunci când își planifica călătoriile“, și s-o facă pentru ca: „majoritatea cazurilor raportate sunt in randul barbatilor care fac sex cu barbati,“ – a remarcat Rospotrebnadzor în comunicatul sau.

După cum se precizează funcționarii rusi, focare de hepatită A s-au înregistrat în 13 țări din Europa, unde exista mai mult de 330 de bolnavi.

Potrivit agentiei, cazurile au fost înregistrată în Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Țările de Jos, Portugalia, Spania și Suedia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

27 Responses to Moscova își sperie cetățenii cu povești despre homosexualii europeni

  1. SaakasBilly spune:

    DOVEZI !! DOVEZI !! DOVEZI !!———Comisia de la Veneția vorbeşte în locul milioanelor de români. Comisia de la Veneția: „Ar fi oportună în România recunoaşterea căsătoriilor între persoanele de același sex”——————http://fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=1005805&title=comisia-de-la-venetia-vorbeste-in-locul-milioanelor-de-romani-comisia-de-la-venetia-ar-fi-oportuna-in-romania-recunoasterea-casatoriilor-intre-persoanele-de-acelasi-sex-

    • Catun spune:

      Daca ar fi sa aleg ce sa intalnesc pe strada intre gay si tancurile rusesti, n-as vrea pe niciunii. Dar cert e ca m-as simti in siguranta FARA RUSI.

  2. SaakasBilly spune:

    CE POZA FRUMOASA !! PE ASTIA NU NUMAI DOLFY HICLER I-A IUBIT ,CI SI DUMNEZEU !! CRED CA PE UNU’ IL CHEAMA „SODOMA” ,SI PE CELALANT „GOMORA” , MAMICA LOR LOCUIESTE IN „CETATEA CURVEI” IAR TATAL LOR IN ” BABILONUL CEL MARE ” !! SCRIPTURILE TREBE’ SA SE IMPLINEASCA !! ALTA NU-I !!

    • Catun spune:

      Scripturile sunt impotriva homosexualilor, dar si a mincinosilor si desfranatilor. Tu care citezi din ele, chiar nu vezi barna din ochiul tau? Crezi ca esti mai bun decat aia din poza?

      • SaakasBilly spune:

        PAI MAI BUN CA EI NU CRED CA SUNT ,PEN’CA EU NU STIU SA FAC CIUMBUSLUCURILE SEXUALE PE CARE LE FAC EI…DE PILDA !! EU AM TRAIT CLASIC,ASA CUM STIPULEAZA IN BIBLIE CU O SINGURA SOTIE ,FARA SA MA DESTRABALEZ CA SI CAINII CARE NU SE POT INMULTI DECAT IN GRUP,SI NICI CA MAIMUTELE CARE SI-O TRAG IN FIECARE SECUNDA PE APUCATE ,UNDE SI CAND NIMERESC !! DA !! AM CAM TRAIT CA UN CRESTIN ,DUPA PRECEPTELE BIBLICE !! DE MINTIT NU AM NINTIT NICIODATA , NICI MACAR SA-MI PASTREZ SLUJBA ,PE CARE AM PIERDUT-O DE NENUMARATE ORI SAU PEN’CA NU AM MINTIT CA EI,SAU PEN’CA NU AM FURAT CU EI !! ASA CA EU NU AM CUM SA AM NICI BARNE SI NICI STALPI IN OCHII !! IN SCHIMB AM SLABICIUNI SI DEFECTE CA ORICE OM ,DAR ASTA E UNA ,SI SA FI DE ACORD CU CELE MAI MARI URACIUNI IN FATZA DOMNULUI …E ALCEVA !! CONSIDER CA EXEMPLARELE ASTEA DECAZUTE MORAL,AR TREBUI EXCOMUNICATE DIN BISERICA LUI IISUS ,DAR VAD CA SI BISERICA OCCIDENTALA A AJUNS UN LOC AL URACIUNILOR !!

        • Catun spune:

          Papusa, de 9 zile ai fost autorul urmatoarelor fapte „crestinesti”:
          – ai justificat razboaiele deschise de Rusia in Ucraina si Siria cu mii de morti.
          – ai justificat anexarea Crimeii.
          – ai justificat uciderea civililor de catre rusi,
          – ai sustinut uciderea civililor de catre autoritatile rusesti la Beslan,
          – ai sustinut pe diabolicul Kim al Coreii de Nord.,
          – m-ai injurat ca un birjar si pe mine si pe ceilalti.
          etc.

          Si tu te declari crestin??
          Si apropo, stii ce pateste un crestin in Rusia daca isi marturiseste credinta?

  3. Catun spune:

    Protectia consumatorului din Rusia ne dezvaluie practic de ce rusii sunt asa dornici sa mearga in vest. Asa poate se explica si demografia scazuta din Rusia. Astia au luat-o razna de tot, mai ales ca rusoaicele nu sunt deloc urate.

    • bogdan spune:

      Nu-s urate da’s betive rau ! Si dupa 35 se fac cat vacile…

    • SaakasBilly spune:

      DECI VREI SA INSINUEZI CA RUSII SUNT POPONARI ?? PAI PROBLEMA VOASTRA ,A LABARILOR, NU E TOCMAI AIA CA NU-I AGREAZA PE BOLNAVIORII ASTIA PSHIHICI ?? NU TE CONTRAZICI UN PIC ??

      • Catun spune:

        Papusa sacosaBilla, sunteti ipocriti. De ce Protectia consumatorului din Rusia ii avertizeaza in special pe rusii homosexuali?
        Apoi un rus din 10 are HIV. Cine sunt mai periculosi?

        • SaakasBilly spune:

          PAI DACA TU NU CUNOSTI STATISTICILE ASTEA CACACIOASE ALE RUSILOR ,CINE SA LE STIE ??? CRED CA PROPAGANDA CACACIOASA RICANA STIE MULTE SCONCSOASE DESPRE RUSI DE CARE EI INCA NICI NU AU AFLAT !! CA AIA CARE 70% MOR DE FOAME !! CRED CA MAJORITATEA RUSILOR MORTI DE FOAME,HABAR NU AU CA AU MURIT DE FOAME !! E DELIRANT !!

          • Catun spune:

            Greseala mea, stiam ceva cu 10, dar despre statistica oferita de autoritatile ruse poate fi gasita aici:

            http://www.paginaderusia.ro/situatia-infectarilor-cu-hiv-este-critica-in-10-regiuni-din-rusia/

            2% din rusi au HIV, nu 10%. Fiind vorba de Rusia e de asteptat ca procentul de 2% sa fie ceva mai mare.

          • SaakasBilly spune:

            IN CAZUL TAU NU TRESAREAM NICI DACA „STATISTIC TA” INDICA !00% RUSI INFECTATI CU HIV !! AICI E PROPAGANDA RICANA MINCINOASA DE DISCREDITARE A RUSHILOR ,SI E OK !! CE NU E IN REGULA E CA MINCINOSI DE CACA CA VOI,SUNT PLATITI DIN BANII NOSTRII AI ROMANILOR,FARA MACAR SA FIM INTREBATI !!

          • Catun spune:

            Papusa sacosaBilla,
            1.din toate partile romanesti, tu tii doar cu Transnistria pentru ca e ocupata de Rusia. Ce fel de roman esti tu, transnistrene?

            2. Romania nu are la ora aceasta contrapropaganda.

            3. Revenind la subiect, contrazici autoritatile ruse care au decretat epidemie de HIV in Rusia. Ai ajuns sa pui in carca americanilor toate autoritatile ruse mentionate.
            Esti de ras.

  4. INTREBARE spune:

    Informarea corecta si preventiva a cetatenilor se cheama mai nou sperietoare ?

    • Val spune:

      Ma intelighentie, ia mai vezi o data cum se raspandeste hepatita A, dupa care zi mi legatura cu homosexualii. Paniemaiesi, sau traducem?

      • SaakasBilly spune:

        PRIN FUND POTI SA BEI SI APA !! SE SI FOLOSESTE METODA ASTA IN CAZ DE DESHIDRATARE SEVERA !! E ZONA CEA MAI SENSIBILA !! DACA CINEVA ITI BAGA CORPURI CONTONDENTE PE ACOLO ,POTI LUA MULTE BOLI ,NU NUMAI HEPATITA „A” !! IN CENERAL NUMAI ALEA CELE MAI GRAVE SI MAI PERICULOASE !! GRIPA NU SE IA PE ACOLO !! NICI STRANUTUL !!

        • Catun spune:

          Era sa te intreb ceva, dar din respectul meu pentru tovarasii mei de origine transnistreni, ma abtin.

          • SaakasBilly spune:

            OK !! ” TOVARASE” CU LIMBA LUNGA SI MATASOASA !! NU-MI FACI SI MIE UN SERVICIU ??CU LIMBA AIA ??

          • Catun spune:

            Iti pot transmite din partea tovarasilor mei transnistreni ca le e greata de Rusia si de ce a putut face Porcia in Transnistria. Sunt pur si simplu scarbiti de astia ca tine.

            Si-au facut viata in Romania. E o diferenta ca de la cer la pamant.

          • SaakasBilly spune:

            CHESTIA ASTA AI SCOSO DIN DEGET !! PAI EU TRAIESC IN ZONA CEA MAI PROSPERA A ROMANIEI ,SI AU CAM PLECAT TOTI PE AFARA LA INVARTIT CEVA !! CRED CA SI TRANSNISTRENII TAI VIN AICI SA AIBE DE UNDE PLECA !! CREZI CA VRE-UN ARAB VENIT DIN SIRIA IL POTI TZINE CAPTIV AICI ?? PAI IN MIORITZA E CEL MAI PROST NIVEL DE VIATZA DIN EUROPA SI NOI CONDUCEM LA TOATE RECORTURILE NEGATIVE !! TU-MI EXPLICI MIE CARE TRAIESC AICI ??

          • Catun spune:

            Papusa sacosaBilla, minti cu nerusinare. Din zona cea mai dezvoltata a Romaniei nu pleaca mai nimeni sa munceasca in afara pentru ca veniturile sunt aproape ca in Vest, si de aproape zece ori mai mari decat in Transnistria ta.
            Ai si uitat cum te-am dovedit ca nu esti din Romania?
            Tu nici macar n-ai fost intr-o tara occidentala, altfel n-ai mai fi vorbit asa laudativ fata de Rusia. Asa e numai cand treci din Transnistria in Rusia, dar sa mergi in Vest.

  5. SaakasBilly spune:

    MARE PORCARIE DE LA „PORCII’ DIN ” PORCIE” SI DE LA ” PITICUL ATOMIC” !! DE LA ” GODACII” DIN ” COCINA” !! MAI ” PORCILOR” DE CE NU-I LASATI IN ” COCINA” PE ACESTI TINERI SI FRUMOSI ….HOMOSEXUALI ??? LEZBIENE ,ZOOFILI ,NECROFILI ,SI TOATA PLEIADA DE VREO 30 DE FELURITE ENTITATI SEXUALE !! NU VRETI SA VA ” CIVILIZATI” …”PORCILOR” DIN ” PORCIE ” ?? VREAU SI EI IN „COCINA” VOASTRA ” PORCILOR” DIN ” PORCIE” !! VREAU SI EI „SAVUSHCHINA” POATE NU STIU CE E ,CA NICI EU NU STIU !! ” BARBATI CARE FAC SEX CU BARBATII ” …” PORCILOR” DIN ” PORCIE” DE CE JIGNITI ” CIVILIZATII ?? NU PUTETI ZICE : ” TINERI FRUMOSI SI LIBERI” CARE SI-O TRAG LA CACA …RECIPROC ?? „PORCILOR” DIN „PORCIE” DIN ” COCINA” DIN ” CRESCATORIA DE PORCI” A ” PITICULUI ATOMIC” A EXTRATERESTRILOR MICI RAI SI URATI CA VOI NU SUNTETI URMASII SLAVILOR ,VOI SUNTETI CEI CARE I-ATI OMORAT !! VOI NU SUNTETI NICI RUSI ,CA UKROPII SUNT RUSII ADEVARATII !! RICANII SA FACA UN TRIBUNAL INTERNATIONAL SI SA VA IA DENUMIREA DE RUSI SI SA O DEA NAZISTILOR UKROPI !! PORCOSCENCO SA SE NUMEASCA PUTIN !! SI PUTIN SA SE CHEME Yatsenyuk CU LITERE MICI !!

    • Val spune:

      Sunt destui dereglati in porcie, mai sacosa dili…te- a lovit iara schizofrenia, te certi singur?

      • bogdan spune:

        E din OLr ! Asta spune totul…daca mai trebuia spus ceva…

        • SaakasBilly spune:

          DE MATA POT ZICE SI EU MULTE LUCRURI INTERESANTE ,DAR VAZAND CE SCONCSULETZ A ELIMINAT IN BUDA ,NU PREA ARE SENS SA VORBESC DE LUMEA INSALUBRA PROTEJATA DE PROTECTIA ANIMALELOR !! IN „REZERVATIA” PESTRITZA DIN…CANALIZARE !! : ) : ) : ) : )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top