SUA ar putea trimite rachete Patriot în Turcia după uciderea unor soldaţi turci în atacuri atribuite regimului sirian în regiunea Idleb (nord-vestul Siriei), a declarat joi ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, relatează AFP.

„Există o ameninţare cu atacuri aeriene, cu rachete împotriva ţării noastre”, a declarat ministrul pentru CNN Turk. ”Ar putea fi un sprijin cu Patriots”, a adăugat el, excluzând orice sprijin la sol acordat de trupe americane.

Turcia nu încearcă să ”înfrunte” Rusia pe tema Siriei, unde o ofensivă a regimului în regiunea Idlib a intensificat tensiunile, a declarat de asemenea ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.

„Nu avem nicio intenţie să înfruntăm Rusia”, a menţionat ministrul pentru CNN Turk, adăugând că discuţiile cu oficiali ruşi vor continua. El a precizat că ţara sa va activa sistemele de rachete S-400 achiziţionate din Rusia.

Doi militari turci au fost ucişi, iar alţi cinci răniţi joi în urma unui atac aerian în provincia Idlib, în nord-vestul Siriei, a anunţat Ankara, acuzând aviaţia regimului de la Damasc de acest bombardament, potrivit AFP şi Reuters.

Acest eveniment riscă să acutizeze şi mai mult tensiunile în regiunea Idlib între forţele turce şi cele ale regimului de la Damasc, susţinute de Moscova, care susține că Turcia trebuie să înceteze sprijinul pentru ”grupări teroriste”.

Joi, Ministerul rus al Apărării a anunțat că armata rusa a lansat bombardamente împotriva grupărilor armate susţinute de Ankara, relatează AFP.

Denunţând atacuri lansate de partea turcă în care au fost răniţi patru soldaţi sirieni, armata rusă a solicitat ”părţii turce să înceteze să susţină acţiunile grupărilor teroriste şi să le ofere arme” acestora.

Potrivit unui comunicat, ”grupurile teroriste au lansat mai multe atacuri masive” împotriva poziţiilor siriene în regiunile Al-Nayrab şi Qaminas, la sud de Idleb.

Bombardiere Su-24 au lovit ”formaţiuni teroriste” şi au permis armatei siriene să respingă atacul, distrugând ”un tanc, şase vehicule blindate şi cinci vehicule de mare tonaj puternic înarmate”, se precizează în comunicat.

Diplomaţia rusă a reacţionat ulterior prin purtătorul său de cuvânt Maria Zaharova, care s-a declarat ”foarte preocupată de sprijinul forţelor armate turce acordat combatanţilor”.

„Un astfel de incident încalcă acordurile ruso-turce (…) şi riscă să provoace o nouă escaladare a conflictului în această parte a teritoriului naţional sirian”, a adăugat ea, citată de agenţia de presă rusă Ria Novosti.

Armata turcă a anunţat, de asemenea, că doi dintre soldaţii săi au fost ucişi şi cinci răniţi în urma unui atac aerian în provincia Idleb, atribuind acest atac armatei siriene.

În pofida intereselor divergente, Turcia şi Rusia cooperează de mai mulţi ani pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria care, din 2011, a făcut cel puţin 380.000 de morţi.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Moscova le cere turcilor să nu împiedice ofensiva siriană. Ankara amenință cu rachete Patriot

  1. Petru spune:

    Lumea demonizata tampule! Nu, civilizata…

  2. bogdan i spune:

    Ha ha ha ! Pai otomanul Ierdoganli se voia si el mare Diktator precum Pitikul dement ! Acum sa stea cu kuru’ rosu in fata Pitikului ! A vrut cu porcii si nu cu Lumea Civilizata acum are ce si-a dorit ! Poate sa si grohaie la nevoie 🙂 Sa ramana cu visele la tehnologia americana…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top