DumaDuma de Stat a adoptat amendamente la Legea bugetului de stat pentru 2017, care prevăd alocarea canalului RT (Russia Today) a unei suplimentari de 1,22 miliarde de ruble.

Suplimentarea de finantare este justificata de deputati prin necesitatea „crearii, dezvoltarii, întreținerii și distribuiri unui canal de televiziune în limba franceză”.

Cu aceasta suplimenatre de fonduri alocate, finanțarea totală a RT în 2017 ajunge la 18,74 miliarde de ruble (272,6 milioane de euro).

Experții intervievați de RBC sugerează că aceasta creștere a finanțării se face in pregatirea unei posibile victorii în alegerile prezidențiale din Franța a lui Francois Fillon, reprezentând uniunea de dreapta și a centriștilor, dar nu exclud nici spirjin ideologic pentru candidatul Frontului Național francez Marine Le Pen.

Un sondaj realizat de Pew Research Center, în iunie 2016, înainte de referendumul privind Brexit din Marea Britanie, a constatat în Franța un procent de 61% din cetateni cu opinii negative despre UE, al doilea rezultat dupa Grecia (71%) – în marea Britanie procentul era de 48%. Cu toate acestea, atunci când au fost întrebati despre iesirea efectiva din UE, 45% din francezi au declarat că vor să rămână în uniune, în timp ce 33% si-au exprimat dorința de a o părăsi.

Marine le penDupă referendumul Brexit din Marea Britanie, liderul Frontului Național francez Marine Le Pen a spus ca va propune un referendum similar – Frexit – in Franta, dacă va câștiga alegerile prezidențiale din 2017.

Miliardarul american George Soros, care s-a opus ieșirii Marii Britanii din UE, prezice ca urmatoarele care vor initia procese de iesire din UE for fi Franța și Olanda, unde euroscepticii au cele mai mari sanse de a-și impune punctul de vedere.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Moscova pregătește ”tunurile” propagandistice pentru Frexit

  1. Radu spune:

    :)))))))))))) Trolii rusi au ajuns la capatul sacului. Nu mai e de vina Soros, nu tu structuri ale Ocultei Mondiale, nu tu reptilieni si nazisti, nu evreii….Au golit trompetele rusiei sacul si acul il dau vinovat pentru „dezastrul european” pe un oarecare Bogdan. O persoana care a indraznit sa-si spuna parerea vis-a-vis de rusi la comentarii. Si bine a facut! In continuare, cu secera stransa tare intre buci, troll-ul rosu (de suparare), uita sa ne spuna cum neamtul si francezul vor citi subtitrarile in limba romana. Nu rusii au ingrozit Europa prin razboaie, anexari, crime de razboi precum bombardarea convoaielor ONU, a spitalelor si scolilor, doborarea avioanelor civile ci…unul…X-ulescu. Hai sa-ti spun eu, direct din Franta, pe cine a „ingrozit” unul care dupa ce s-a intors de la service, si-a facut niste oua ochiuri si a dat cu aspiratorul prin casa. Eventual pe vreun troll rus, ca Le Monde vad ca nu scrie nimic de Bogdan, in schimb scrie de potentiale crime de razboi ale rusiei.
    P.S. Simtul umorului la trolii rusi e ca vodka de la micul trafic de frontiera. Si aia „botezata”, si cu urme de impuritati de la cazanul nespalat al colhozului. Pai e „lungita” si proasta, ca durerea de cap de a doua zi a minerului rus.

  2. cozubas spune:

    Adevaratii vinovati pentru dezastrul european sunt cacarezele puturoase cum este bogdan. Ce francez sau englez sau neamt mai crede in Europa cand se uita la bogdan …???!!! )))))) Ce om cu mintea acasa mai spera la progres si civilizatie europeana cand citeste vaxul lui bogdan? Fug toti de rup pamantul bietii oameni…!!! Bogdan,da-te sub brazda ca fertilizant de tarla agricola ,ca ai ingrozit Europa intreaga cu duhoarea defecata de creierasul tau si ai izgonit orice incredere europeana …!!!

  3. cozubas spune:

    Eu cred ca Franta va sti sa contracareze mizeria facuta de cacacei ca bogdan…))))))

  4. bogdan spune:

    Sa speram ca UE si Franta va sti sa contracareze mizeria porceasca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top