NovakRusia ia în considerare livrări directe de combustibil către Grecia pentru a ajuta la consolidarea economiei acestei ţări, a afirmat duminică ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak (foto).

„Intenţionăm să susţinem renaşterea economiei Greciei întărind cooperarea în sectorul energetic şi, în consecinţă, studiem posibilitatea de a efectua livrarea directă de resurse enegretice în ţară, în scurt timp”, a precizat Novak, conform AFP.

Ministrul se aşteaptă la încheierea unui acord cu Atena în acest sens în câteva săptămâni, dar nu a preciza ce tip de energie va face obiectul înţelegerii.

Guvernul grec al lui Alexis Tsipras a jucat, în lunile din urmă, cartea apropierii de Moscova, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor cu partenerii din zona euro, cu care nu a reuşit să ajungă la un acord în privinţa unui nou program de finanţare.

În timpul unei vizite la Moscova luna trecută, Tsipras a încheiat un acord preliminar pentru construcţia, de către ruşi, a unui gazoduct în valoare de două miliarde de euro. Acesta ar urma să extindă proiectul Turkish stream, de livrare a gazului în Turcia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Moscova profită politic de Grexit: Livrări directe de combustibil pentru Atena

  1. rsumy spune:

    Interesant.
    Si cine plateste?
    Sau e pe gratis? 🙂

    Cat despre cele 2 miliarde… o picatura intr-un ocean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top