Rusia a blocat marți prin veto un proiect de rezoluție în Consiliului de Securitate al ONU care viza prelungirea cu un an a anchetei privind utilizarea de arme chimice în Siria, relatează AFP.

Aceasta este a noua oară când Moscova și-a folosit dreptul de veto pentru a-și proteja aliatul sirian.

Rusia s-a opus reînnoirii mandatului experților ONU și ai OIAC (Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice) însărcinați cu ancheta privind utilizarea de arme chimice în Siria. Mandatul acestora expiră pe 18 noiembrie.

Experții urmează să prezinte joi, 26 octombrie, în Consiliul de Securitate al ONU un raport privind atacul cu gaz sarin comis pe 4 aprilie la Khan Sheikhun, mic oraș din nordul Siriei, soldat cu peste 80 de morți, între care numeroși copii și femei.

După blocarea rezoluției prin veto de către Rusia, ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a acuzat Moscova că se află din nou ‘de partea dictatorilor și a teroriștilor care folosesc aceste arme’.

‘Rusia a demonstrat încă o dată că va face tot posibilul pentru a se asigura că regimul barbar (al președintelui sirian Bashar al-)Assad nu va plăti niciodată pentru utilizarea substanțelor chimice ca arme’, a adăugat reprezentanta țării inițiatore a rezolutiei.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a acuzat la rândul său Statele Unite și aliații săi că au cerut un vot cu scopul de a ‘arăta cu degetul și de a dezonora Rusia’ și a afirmat că ‘lipsa dovezilor’ în ancheta asupra incidentului de la Khan Sheikhun este ‘ridicolă’.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Moscova s-a opus prin veto continuării anchetei privind atacul chimic din Siria

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Rusia se opune pentru ca stie dinainte cine e vinovatul. E foarte sigura pe ea, ca doar e ea.

  2. maxxx spune:

    Atita ancheta si tot nu pot dovedi ca guvernul sirian este in spatele atacului chimic. Zeci de controale anterioare so posterioare au aratat calr ca nu exista armament chimic. Ce sa mai tot continue anchetele si controalele, daca tot nu gasesc nimic. Assad este deja infierat si facut criminal in fata opiniei publice mondiale de catre presa propagandista. Fierb de furie cei ce au crezut ca vor putea „dovedi” cu usurinta propriile lor inscenari.

  3. bogdan spune:

    Spurcatii astia inapoiati ar trebui ejectati(mai corect ejaculati) din ONU si toate celelalte foruri internationale ale Lumii Civilizate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top