Sediul de campanie din Moscova al lui Aleksei Navalnîi a fost înconjurat și blocat joi de poliție, cu o zi înaintea punerii în libertate a principalului opozant al Kremlinului, condamnat la 25 de zile de detenție, potrivit AFP.

„Persoane necunoscute au pătruns în sediul nostru în cursul nopții. Au sigilat lacătele și au pus grilaje peste tot. Nu avem vești de la omul nostru de permanență care se afla în sediu”, a declarat Nikolai Liaskin, membru al echipei de campanie a lui Navalnîi.

Potrivit lui Liaskin, joi dimineață zece polițiști se mai aflau în jurul clădirii, în timp ce în interior se găseau câteva persoane în civil, care nu au vrut să-și motiveze prezența.

Un alt susținător al lui Aleksei Navalnîi, Vitali Serukanov, a scris pe Twitter că au fost confiscate calculatoare și material de campanie.

Navalnîi, care intenționează să fie contracandidatul lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din martie 2018, ispășește o pedeapsă administrativă de 25 de zile de detenție pentru organizarea, în ziua de 12 iunie, a unor manifestații de amploare pe străzile Moscovei și în alte orașe din țară.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Moscova: Sediul de campanie al opozantului Navalnîi, blocat de poliție

  1. bogdan spune:

    Tara de dementi ! Pitikul handicapat de la kremlin nu intelege ca de ce se teme de aia nu va scapa !

  2. Basarabia e Romania spune:

    „Democratie” made in „DAVAI CIAS DAVAI PALTON”……………….
    Pentru Troli……aveti ceva de comentat?
    Davai cias, davai palton…….era o realitate……rusificare,violuri, deportari……

    http://bucpress.eu/politica/s-au-implinit-68-de-4469

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top