Îngrijorările autorităților ruse cu privire la efectele restricțiilor SUA asupra activitatii mass-media de propagandă a Rusiei au atins un nou nivel pe 30 septembrie, cand presedintele rus Vladmir Putin a declarat în fața membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei despre „incercarile de a pune presiune pe mass-media ruse de limba engleza”.

În aceeași zi, radiodifuzorul CNN, care detine in Rusia o licență de difuzare, a primit un avertisment administrativ de la agenția de reglementare Roskomnadzor pentru „inexactitate in afisarea programului emisiunilor“. Roskomnadzor a emis o declarație oficială, în care afirma: „Reprezentanții postului de televiziune (CNN) au fost invitati la Roskomnadzor pentru examinarea unor probleme administrative. Se va stabili calea exprimarii unui avertisment oficial pentru încălcarea legii privind mass-media si acordarea de licențe în domeniul difuzării programelor de televiziune”.

Șeful Roskomnadzor, Aleksandr Jarov a declarat agenției de știri „Interfax“, că aceasta este o chestiune pur tehnică: „Conform legii numai după două avertismente se poate declanșa procedura de încetare a activității, iar acest lucru se face prin intermediul instanțelor…”.

Cu toate acestea, expertii nu cred în coincidențe. De la inceputul anului CNN a devenit obiectul criticii parlamentului rus pentru presupusul amestec al radiodifuzorului, alături de alte mass-media din SUA, „în alegerile din Rusia“.

Anterior, rețeaua de televiziuni în limba engleză a Rusiei – RT – a anuntat că uneia dintre firmele care deserveste filialele sale în Statele Unite i s-a impus să se înregistreze ca „agent străin“. De asemenea, în Congresul SUA a fost înregistrat un proiect de lege care ofera Ministerului Justiției din SUA competențe suplimentare pentru a investiga posibile încălcări ale legii din SUA de catre radiodifuzorul RT America.

Analistul rus Vasili Gatov consideră că acțiunile Moscovei în raport cu mass-media din SUA „vor depinde în mare măsură de câta presiune se va pune in Statele Unite pe RT și societatea afiliată Sputnik.

„Orice mișcare demonstrativa care ar încălca interesele acestor companii va conduce la masuri  simetrice și dure ale Rusiei în raport cu mass-media din SUA, și cred că, în primul rând, acestea vor afecta mass-media comerciale, cum ar fi CNN. Dacă s-a emis ordinul „faceti probleme“, fapt caracteristic autorităților ruse actuale – și acesta este deja un fenomen diferit – ma aștept chiar si la luare de ostatici, cum a fost cazul lui Nikolas Daniloff (jurnalist american, arestat de KGB în 1986) „, – crede Vasili Gatov.

Gatov consideră că jurnaliștii americani pot deveni atat victime ale acțiunilor de raspuns ale Moscovei, cât și „daune colaterale“ într-un joc mai mare: „De exemplu, Ministerul de Externe poate revoca acreditarile jurnalistilor americani, invocând faptul că nu oferă materiale cu privire la activitățile MAE rus sau să vină cu alte prostii birocratice. Dar asta este la nivelul răspunsului petru RT. Dar dacă serviciul de contrainformații a fost instruit să inceapa confruntarea, atunci sa ne asteptam la lucruri mult mai grave”.

„Roskomnadzor joacă acum rolul de jurat – el nu poate influența în mod fundamental mass-media occidentale,  cu excepția celor care au primit licență de difuzare în Rusia, și nu sunt multe. Corespondenții străini sunt insa „in curtea” Ministerului rus al Afacerilor Externe”- explică Vasili Gatov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Moscova va răspunde dacă organizația RT va fi declarată „agent străin” în SUA

  1. bogdan spune:

    Incet incet porcii vor ramane singuri in cocina lor asa cum de fapt merita cu prisosinta ! Lumea Civilizata a incercat destul pana acum dar „n-ai cu cine d-le, n-ai cu cine”…godacii nu pot fi civilizati ei raman tot godaci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top